O nouă categorie de tranzacţionare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companiile performante transferate de pe fosta bursă electronică Rasdaq ar putea fi tranzacţionate pe o categorie suplimentară a Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Reprezentanţii Bursei

Companiile performante transferate de pe fosta bursă electronică Rasdaq ar putea fi tranzacţionate pe o categorie suplimentară a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Reprezentanţii Bursei de Valori Bucureşti au transmis Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) un proiect de completare a Codului Bursei cu prevederi privind înfiinţarea unei noi categorii şi autorizarea funcţionării sistemului alternativ de tranzacţionare.

"Bursa solicită înfiinţarea unei categorii suplimentare, a patra, aceasta urmând să reunească companii performante transferate de pe fosta bursă Rasdaq", a declarat, ieri, preşedintele BVB, Septimiu Stoica. Noua categorie ar putea reprezenta o posibilitate de propulsareşS a societăţilor care s-au remarcat pe Rasdaq.

150 de companii de pe Rasdaq pot face performanţă

"Bursa susţine ca anumite societăţi să poată să propulseze pe o categorie suplimentară denumită Rasdaq, pentru a păstra şi brandul. Pe Rasdaq au fost multe companii, însă numai aproximativ 150 au în momentul de faţă capacitatea de a face performanţă. Celelalte ar urma să rămână pe sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS)", a precizat Septimiu Stoica.

Piaţa reglementată la vedere administrată de operatorul pieţei include, în prezent, trei sectoare: titlurile de capital, titlurile de credit şi organismele de plasament colectiv.

Procesul de fuziune dintre Rasdaq şi BVB a dat primele rezultate la sfârşitul anului 2005: după nouă ani de funcţionare, piaţa Rasdaq a încetat să mai existe ca entitate independentă.

Din acel moment, piaţa Rasdaq a intrat în administrarea BVB, alături de Cota Bursei şi de secţiunea "necotate". Încă din 2005 şi continuând în 2006, BVB a depus la CNVM documentaţia necesară autorizării BVB ca operator de piaţă, precum şi pentru autorizarea Pieţei Reglementate şi a ATS. Comisia a autorizat, anul trecut, BVB - operator de piaţă şi Cota Bursei drept Piaţă Reglementată, în timp ce în legătură cu documentaţia privind constituirea pieţei alternative a solicitat mai multe clarificări şi modificări



"A patra categorie, urmează să reunească companii performante transferate de pe fosta bursă Rasdaq"
Septimiu Stoica, preşedintele BVB

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite