Ca să câştigi, nu-i suficient să te izmeneşti pe scenă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blamat de tinerii artişti "în vogă", aşteptat cu sufletul la gură de începătorii în ale muzicii, festivalul de la Mamaia şi-a consumat şi ediţia cu numărul 36. Mădălin Voicu,

Blamat de tinerii artişti "în vogă", aşteptat cu sufletul la gură de începătorii în ale muzicii, festivalul de la Mamaia şi-a consumat şi ediţia cu numărul 36. Mădălin Voicu, preşedintele juriului, dă note organizării şi protestează referitor la acuzaţiile de "banalitate" venite din partea presei.

- Dovedeşte festivalul de la Mamaia maturitate şi spectaculozitate, după 36 de ediţii?
- Festivalul a avut an de an o nouă dinamică în promovarea muzicii, a soliştilor şi interpreţilor. Cred că fiecare ediţie va avea un curs ascendent, o poziţie mult mai pozitivă în ierarhia festivalurilor, nu numai naţionale, ci şi europene. Poate că uneori mai fluieră un microfon sau nu merge o lumină, sunt lucruri care ţin de surprizele momentului, dar eu vorbesc de ceea ce înseamnă mesajul cultural, artistic. Nu cred că cineva poate să acuze foarte imperativ că festivalul nu a adus nimic nou. Judecarea actului artistic mi se pare mult mai importantă decât dacă scena era... transparentă sau scaunele, aranjate în regulă. Sunt convins că întotdeauna este loc de mai bine, la sonorizare, transmisie, imagine sau direcţia organizatorică.
- Concursul de anul acesta a fost la standarde acceptabile?
- Concursul de la "Creaţie" şi "Interpretare" reprezintă adevărate examene pentru concurenţi. Mulţi consideră că festivalul de la Mamaia are un miros de naftalină. Din contră, festivalul a promovat, mai ales în acest an, tineri care cântă având la bază cunoştinţe de muzică, şi nu pe cei care vin doar să-şi arate chiloţeii şi sutienele. Sunt oameni care cunosc partitura, notele. E un lucru bun pentru generaţia tânără de interpreţi. Nu e suficient să vii să faci playback sau să te izmeneşti pe o scenă.
- Mai are festivalul forţa să producă vedete autentice?
- Cred că cel puţin trei nume care s-au prezentat la festival vor avea statutul de vedetă, în sensul adevărat al cuvântului şi vor fi promovaţi de impresari care ar putea fi şi din străinătate. Mamaia a avut anul acesta rolul de a separa amatorii de profesionişti. S-au înscris peste 100 de oameni, iar noi am ales doar 16 la "Creaţie" şi 19 la "Interpretare".
- Se mai poate spune că Mamaia este cel mai important festival din România?
- Nu ştiu dacă e cel mai important, dar, deocamdată, e singurul! Eu aş vrea să fie cât mai multe. Mamaia are însă amprenta şi personalitatea lui. Cred că a rămas o rampă de lansare a artiştilor adevăraţi şi istoria confirmă acest lucru.
- De ce în ultimii ani Mamaia a ajuns ţinta ironiilor multor artişti tineri?
- La strugurii la care nu ajungi, începi să spui că sunt acri. Iar problema cu cei care n-au ajuns sau n-au vrut să ajungă la festival ţine şi de presă, care a blamat foarte mult lucrurile, la fiecare ediţie, preferând mondenităţile şi neintrând în culise, să vadă cât de greu se face un festival. Eu sunt mândru, bucuros şi responsabil pentru tot ceea ce s-a întâmplat aici, în ultimii trei ani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite