Cu caruta in Europa

Romania a intrat in secolul XXI cu un milion de carute. Necazul nu ar fi atat de mare daca arhaicele mijloace de transport ar avea macar pe unde sa circule. Dar, in Romania, doar 49,5% din drumuri

Romania a intrat in secolul XXI cu un milion de carute. Necazul nu ar fi atat de mare daca arhaicele mijloace de transport ar avea macar pe unde sa circule. Dar, in Romania, doar 49,5% din drumuri sunt asfaltate. In Bulgaria, procentul este aproape dublu. Fara carute, romanii n-ar prea putea sa se descurce. Numai 58% din populatie este alimentata prin reteaua de apa potabila. In multe localitati, indeosebi din mediul rural, apa se aduce inca din rauri sau fantani cu sacale trase de catari. In Albania, apa curenta a ajuns pana in cele mai indepartate catune. Cine nu crede ca asa stau lucrurile n-are decat sa consulte Atlasul Bancii Mondiale pentru 2003. Publicatia in cauza nu contine analize, ci date seci provenite din circa 190 de tari. Pe baza lor, fiecare tara se poate compara cu alte state pentru a-si face o imagine cam pe unde se afla in regiunea din care face parte sau in lume. In cazul Romaniei, astfel de comparatii duc la concluzii de-a dreptul socante. Isi imagineaza cineva, la noi, ca intr-o zona greu incercata, cum este cea a Balcanilor, care a avut dupa 1989 enorm de suferit de pe urma conflictelor militare, Romania, "tara exportatoare de stabilitate", se afla in coada cozii la principalii indicatori economici si sociali? Cand presedintele Iliescu declara, zilele trecute, ca obiectivul strategiei dezvoltarii durabile pana in 2025 este reducerea decalajelor economice care ne despart de alte state, multi s-au gandit probabil la cat avem de recuperat pentru a ajunge din urma actualii membri ai Uniunii Europene sau pe cei care in curand se vor alatura "celor 15". Nimanui nu i-a trecut probabil prin minte ca, pentru a fi acolo unde dorim, trebuie mai intai sa depasim Croatia, Macedonia, Bosnia-Hertegovina si alte tari din Balcani, dintre care unele nici nu viseaza ca pot ajunge intr-un viitor previzibil in Uniunea Europeana. Or, asta este realitatea. Din zece tari balcanice care au transmis Bancii Mondiale date cu privire la Produsul National Brut pe locuitor, calculat in preturi comparabile, Romania ocupa locul opt. Doar Moldova si Albania ne-au ajutat sa nu devenim lanterna rosie a regiunii. Romania incheie totusi plutonul la cheltuielile cu sanatatea si educatia, precum si la accesul la apa si la instalatii sanitare. Datorita situatiei critice din sanatate si servicii, ocupam penultimul loc in Balcani la incidenta tuberculozei si speranta de viata, unde numai fratii nostri moldoveni stau mai prost. Dupa 15 ani de miscari haotice, in care nici un guvern n-a stiut incotro sa indrepte corabia, romanii sunt acum cam tot pe unde erau in 1989. Cu caruta nu putem insa ajunge in Europa mileniului trei. Iar presedintele Iliescu, cu flerul sau politic, a sesizat pericolul si a tras semnalul de alarma. Strategia dezvoltarii durabile conceputa la Cotroceni arata ce ar trebui sa facem pentru a redefini identitatea romanilor. Treaba nu este deloc usoara. Trecerea de la standardele nationale la cele europene a produs, la vremea respectiva, puternice convulsii sociale in Portugalia, in Spania si in alte tari care acum sunt membre ale Comunitatii celor 15. Nici in Romania procesul tranzitiei nu va fi lipsit de tensiuni sociale. Cea mai mare provocare pentru guvernantii nostri este agricultura, care inseamna 40% din forta de munca a tarii si 13% din Produsul Intern Brut. Pentru a iesi dintr-un impas atat de grav, este necesar ca peste patru milioane de persoane sa fie transferate in activitati neagricole. In caz contrar, blocajul va fi total, asa cum demonstreaza o trista experienta. In ultimii ani, s-au creat mai multe retele de distributie, care aduc apa curenta in gospodariile taranesti. S-au cheltuit peste 250 de milioane de euro, bani proveniti din imprumuturi externe. In scurt timp insa, intreg sistemul a intrat in colaps, pentru ca nimeni n-a platit apa. Esecul era totusi previzibil. Cat timp beneficiarii de apa curenta traiesc intr-o economie de subzistenta, care are slabe legaturi cu piata, nu-si pot plati serviciile de care se folosesc. Dezvoltarea unor activitati neagricole in mediul rural este deci necesara nu atat pentru a intra in Uniunea Europeana, cat pentru a iesi din actualele pungi de saracie, in care viata devine un calvar. Faptul ca de-acum stim incotro sa o luam este un pas inainte, dar insuficient pentru a ajunge acolo unde ne-am propus. De altfel, Romania a avut intotdeauna "programe minunate". De fiecare data, insa, ne-am ales de pe urma lor doar cu niste petice de hartie, pentru ca cei ce trebuiau sa le puna in practica s-au dovedit incapabili s-o faca. Nici cu teorii de genul "economie sociala de piata", atat de draga presedintelui Iliescu, nu vom avea mai multi sorti de izbanda. Motivul este cat se poate de simplu. Suedia, Germania sau Japonia, tari care au folosit un astfel de model de dezvoltare, l-au abandonat demult, deoarece s-a dovedit falimentar. Vestea n-a ajuns probabil si la Bucuresti, de vreme ce in Romania postdecembrista nimeni n-a fost preocupat sa faca crestere economica reala, ci numai redistribuire sociala. S-a mai pus un impozit sau o taxa pe veniturile celor care isi puteau plati intretinerea locuintei pentru ca statul paternalist sa aiba de unde sa dea celor care nu aveau o asemenea posibilitate. Mai trebuie sa ne mire faptul ca nevoile asistatilor sociali tind sa depaseasca posibilitatile platitorilor de impozite? Cand raportul se va inversa, s-ar putea ca si guvernantii nostri sa inteleaga ca in Romania anului 2004 trebuie sa faca altceva decat au invatat inainte de 1989.