2007, cel mai călduros an din istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Experţii ne dau un avertisment înfricoşător

Phil Jones, citat de "El Mundo" .
Jones prognozează condiţii climatice extreme în întreaga lume, care pot duce la secete în Indonezia şi inundaţii în California. Va fi un an crucial pentru umanitate, care va trebui să găsească o soluţie eficientă împotriva încălzirii globale şi a efectelor sale. Profesorul britanic consideră că fenomenele care au dus la topirea gheţurilor arctice vor fi agravate de El Niño. "Acest lucru poate face ca 2007 să fie cel mai călduros din istorie", subliniază profesorul Jones. În acelaşi timp, cercetătorul american Jim Hansen, care în 1988 a dat avertismente privitoare la schimbările climatice iminente, a arătat că încălzirea globală poate să scape de sub control şi să schimbe complet planeta, dacă nu se iau măsuri imediate.
Situaţii extreme, în primele luni
Hansen spune că schimbarea climatică poate să crească nivelul mărilor şi să cauzeze extincţia speciilor, scrie ziarul "The Independent". Opiniile sale sunt împărtăşite de consilierul ştiinţific al guvernului britanic, David King, care consideră "esenţial" un acord în privinţa emisiilor de carbon, cauzatoare ale efectului de seră. Avertismentele experţilor coincid cu cel al Organizaţiei Mondiale de Meteorologie, potrivit căreia El Niño este deja semnalat în bazinul tropical al Pacificului. Din această cauză există temeri că vor apărea situaţii extreme pe continentul american, în sud-estul Asiei şi sudul Africii, în primele luni ale lui 2007. Între 1997-1998, El Niño a provocat moartea a mai mult de 2000 de persoane şi pagube materiale estimate la zeci de mii de euro, în lume.

El Niño - literalmente, curentul Copilului Iisus în limba spaniolă, numit astfel pentru că apare puţin după Crăciun - este un fenomen climatic care apare o dată sau de două ori într-un deceniu. Este de fapt un mare curent marin care ridică temperatura Oceanului Pacific.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite