Doar o cafenea pentru 7.000 de bucureşteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa de profil a Capitalei numără mai puţin de 300 de unităţi. Peste două milioane de locuitori şi mai puţin de 300 de cafenele mereu aglomerate. Aceasta este realitatea de pe piaţa de profil a Capitalei.

Încă un capitol la care Bucureştiul este lăsat în urmă de celelalte capitale europene, unde media este de o cafenea pentru maximum 2.000 de locuitori.

Chiar şi în acest context, valoarea pieţei cafenelelor bucureştene a fost anul trecut de aproximativ 160 de milioane de euro.

Venituri în  scădere cu 30%

Însă, criza şi interzicerea fumatului în spaţiile publice nedelimitate corespunzător vor avea efecte dezolante pentru piaţă, care va scădea în 2009 cu aproximativ 15%, potrivit lui Sebi Vasilescu, preşedintele diviziei Sebra, din cadrul grupului RTC, deţinut de Radu Octavian.

“Vânzările cafenelelor bucureştene din primele săptămâni ale anului în curs au scăzut, în medie, cu 30% faţă de aceeaşi perioadă din 2007”, a spus Vasilescu.

Luna  ianuarie este cunoscută în rândul operatorilor ca una dintre cele mai slabe din punct de vedere al veniturilor înregistrate. În prezent, în niciuna din cele trei unităţi Cup&Cino de pe piaţa locală nu se fumează, dar în câteva săpătămâni vor fi deschise şi astfel de cafenele.

Până la sfârşitul anului Cup&Cino va opera cel puţin 11 unităţi pe piaţa locală. Nu mai puţin de trei vor fi pe Bulevardul Magheru din Capitală, dintre care două în incinta manazinului Eva. Fosta locaţie Diverta de la Scala va fi transformată în cea mai mare cafenea din reţea.

În provincie, primele locaţii vor fi deschise la Timişoara, Cluj-Napoca şi Constanţa. În majoritatea locaţiilor Diverta vor funcţiona minishoppuri Cup&Cino operate chiar de librării.

Investiţia necesară extinderii din 2009 va depăşi un milion de euro. Planurile Cup&Cino ar putea fi, însă, afectate de criza financiară, a spus Vasilescu.

Sebra aduce competiţie pentru Snack Attack

În acest an, Sebra intenţionează să aducă în Capitală, în sistem de franciză, încă şapte noi branduri de pe segmentele de restaurante şi cafenele. Niciunul dintre acestea nu va fi destinat clasei high. În plus, la începutul primăverii, cel mai probabil în luna martie, va fi inaugurat primul concept propriu al diviziei Sebra.

Acesta va fi un sandwich shop şi va avea ca principal competitor reţeaua de magazine Snack Attack. Pentru anul în curs este programată o singură unitate de acest tip, care va avea nu mai mult de 40 de metri pătraţi. Furnizorii produselor distribuite în viitoarea reţea fac parte tot din holdingul condus de Radu Octavian.

Până în prezent, compania nu a stabilit un buget total de investiţii pentru extinderea afacerilor din HoReCa. Însă, investiţia într-un restaurant destinat clasei medii este de aproximativ 2.000 de euro pe metru pătrat. În cazul cafenelelor, aceasta porneşte de la 1.000 de euro pentru un metru pătrat amenajat.

image
image

Vânzările din primele săptămâni ale anului au scăzut cu 30% faţă de 2007

image


Sebi Vasilescu
Preşedinte Sebra

Cup&Cino

Sub brandul Cap&Cino vor fi dezvoltate două concepte diferite ce vor funcţiona în paralel. Cele mai răspândite vor fi minishopurile (shop-in-shop). Acestea vor avea suprafeţe de maximum 50 de metri pătraţi. Coffee-House-urile vor fi amenajate în locaţii stradale sau în centre comerciale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite