Pe butoiul cu pulbere

Se zice să fii atent ce-ţi doreşti pentru că s-ar putea să ţi se îndeplinească. Să-mi număraţi ouăle, a spus Adrian Năstase în faţa parlamentului, la momentul maxim al puterii sale.

Se zice să fii atent ce-ţi doreşti pentru că s-ar putea să ţi se îndeplinească. Să-mi număraţi ouăle, a spus Adrian Năstase în faţa parlamentului, la momentul maxim al puterii sale. Acum vor să vină să i le numere dacă deputaţii vor permite procurorilor DNA să efectueze percheziţiile la domiciliile preşedintelui Camerei. Poate acum, când acuză că este vânat de "poliţia politică" a puterii, Adrian Năstase îşi dă seama de imensa greşeală pe care a făcut-o prin atitudinea sa la adresa parlamentului. Dacă parlamentarii înşişi ar fi ţinut ca la ochii din cap la imaginea lor şi a instituţiei, statutul de senator sau de deputat ar fi impus respect. Un procuror ca Daniel Morar nu ar fi avut tupeul să susţină necesitatea eliminării din Constituţie a prevederilor privind aprobarea reţinerii, arestării sau percheziţionării parlamentarilor. Imunitatea parlamentară, aşa cum este ea definită de Constituţie, este esenţială pentru funcţionarea democraţiei. Aleşii reprezintă forţa care controlează celelalte puteri ale statului şi îi apără pe cetăţeni în faţa abuzurilor puterii executive. SRI, SIE, MAI, MApN sunt controlate direct de comisiile parlamentare de specialitate. Cum ar fi ca un parlamentar care descoperă dovezi de încălcare a drepturilor omului sau acte de corupţie într-un minister să fie percheziţionat tocmai de instituţiile pe care le controlează? Statul de drept ar fi înlocuit de statul poliţienesc. Pretextul luptei anticorupţie, ca şi în cazul luptei antiterorism, nu are cum să justifice restrângerea drepturilor democratice.
Distrugerea sistematică a încrederii în instituţiile fundamentale ale statului, începând cu parlamentul, a ajuns la un punct critic care nu mai are legătură directă cu ceea ce se întâmplă în cazul Năstase. DNA trebuie să demonstreze că are dovezi solide şi că instrumentează dosarul aşa cum scrie la carte. Până acum, DNA a căzut la acest examen, oferindu-i destule motive fostului premier pentru a acuza moşteniri staliniste ale instituţiilor justiţiei. Dacă atunci când era premier ar fi criticat cu aceeaşi vehemenţă arestarea în mod barbar a presupusului autor al armaghedoanelor, poate că acum nu ar mai fi fost pus în situaţia de a simţi pe propria piele procedurile procurorilor, pe care le califică drept abuzive. Dar politicienii au preferat să nu promoveze reforma justiţiei, au ţinut-o cât au putut departe de o reală independenţă, cu gândul că le este folositor să fie stăpânii sistemului judiciar. Hăituirea celor care l-au criticat pe Internet nu l-a revoltat pe Adrian Năstase pe când se afla la putere. Ironiile sorţii nu încălzesc însă pe nimeni. Cazul Năstase trebuie rezolvat în justiţie, singura capabilă să hotărască dacă fostul premier a luat sau nu mită. Dar ce facem cu instituţiile fundamentale ale statului? Le lăsăm pe mai departe sub suspiciunea că sunt făcute doar să slujească interesele puterii vremelnice?
Este un butoi cu pulbere al cărui fitil a fost aprins. Multă lume se uită cum arde, dar de ce nu sare nimeni să-l stingă?