Cele mai bune arme împotriva ridurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"De ce apar ridurile?", este întrebarea cea mai dureroasă pentru orice femeie. Dar şi pentru dermatologii care în ultimii ani luptă pe toate fronturile cu inamicii fericirii

"De ce apar ridurile?", este întrebarea cea mai dureroasă pentru orice femeie. Dar şi pentru dermatologii care în ultimii ani luptă pe toate fronturile cu inamicii fericirii feminine.


Răspunsul medicilor dermatologi la neliniştile sexului frumos este destul de complex. La îngrijorările feminine în faţa asaltului ridurilor, industria cosmetică a răspuns cu soluţii, astfel că în prezent oferă o multitudine de creme, loţiuni, seruri, toate cu efect de întinerire, produse care promit un ten perfect. Dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatolog, ne-a explicat care sunt în prezent armele dermatologilor.

Ridurile apar ca urmare a rictusurilor, a obişnuinţei de a ne încrunta, mira sau râde, dar şi urmarea firească a îmbătrânirii premature produse de soare, tutun, oboseală sau ca urmare a moştenirii genetice. Îmbătrânirea cutanată are o multitudine de nuanţe şi prin urmare necesită multe feluri de corecţii. Antioxidanţii sunt substanţe care reduc oxigenul celular.

Paradoxal, deşi oxigenul înseamnă viaţă, acesta poate produce deteriorări ale ţesuturilor vii. La fel se întâmplă şi cu pielea expusă radicalilor liberi care deteriorează structura celulară. Radicalii liberi sunt produşi de organism, ca urmare a metabolismului alimentelor, dar şi la nivelul pielii ca urmare a expunerii la soare, fum de ţigară, poluare. Aceste complexe chimice care perturbă funcţia celulară pot fi contracarate cu vitamine din seria A, C şi E, cu substanţe ca betacaroten, flavonoizi, ceai verde, suc de grepfrut sau cu minerale, cum este zincul.


Ingredientele "miraculoase"


Dermatologii au descoperit că în porii pielii se află o bacterie numită Propionibacterium acnes - care produce acneea - şi care nu are nevoie de aer pentru a se dezvolta. Produsele cosmetice care împiedică dezvoltarea ei sunt cele care conţin benzoil peroxid, adică eliberează oxigen la nivelul pielii. Retinolul este conţinut în special în medicamentele pentru acnee, dar este folosit şi în cremele pentru decolorarea pielii sau pentru corecţia ridurilor fine pentru că produce descuamarea şi compactarea epidermei.

Aplicarea lui pe ten, zilnic, mai mult de şase săptămâni, produce o corectare vizibilă a ridurilor pielii. Deoarece irită pielea, aplicaţiile se fac de obicei intermitent. Alfahidroxiacizii (AHA) au aceleaşi efecte cu ale retinolului. Coenzima Q a fascinat şi producătorii, şi consumatorii.

Folosită pentru prevenirea hipertensiunii şi a bolilor vasculare, aceasta se pare că intervine în metabolismul grăsimilor şi creşte activitatea cerebrală. Din această cauză este folosită şi în tratamentele de întinerire generale. În produsele cosmetice, o cură de 10 săptămâni poate duce la o îmbunătăţire a elasticităţii pielii cu aproape 34%.


Medicament dintr-o toxină


Extractul de ceai verde are un puternic efect antioxidant, la fel ca şi cel de grepfrut sau seminţe de struguri. Din rândul vitaminelor, vitamina C şi vitamina K sunt "vedete", ultima datorită faptului că poate reduce cearcănele prin ameliorarea circulaţiei locale. Femeile aflate în perioada de premenopauză suferă schimbări cutanate din ce în ce mai vizibile. Produsele pe bază de fitoestrogeni şi mai nou pe bază de progesteron sintetic sau natural au apărut pe piaţă şi susţin că produc ameliorarea ridării prin compensarea hormonală necesară acestei vârste.


Vedeta incontestabilă a ultimilor ani este însă injecţia cu botox (toxina botulinică). Aceasta este toxina unei bacterii care produce botulismul. În cantităţi foarte mici însă este folosită încă din anii "70 pentru tratamente oftalmologice, iar de la sfârşitul anilor "80 în cele cosmetice.

Toxina botox inhibă nervii care contractă muşchii faciali, permiţând relaxarea acestora şi întinderea pielii. Astfel, nu se mai observă ridurile de expresie. Botoxul se injectează cu un ac fin în zona dorită. În funcţie de aria tratată sunt necesare între 4 şi 10 injecţii. Durerea este minoră. Rezultatele tratamentului cu botox este vizibil la câteva zile după injecţie şi durează până la patru luni, după care tratamentul se reface.


Tratamentul este interzis femeilor însărcinate sau care alăptează. De asemenea, botox este ineficient împotriva ridurilor superficiale ale pielii care nu sunt riduri ale expresiei faciale şi nici asupra ridurilor din lateralul buzelor - riduri determinate de modificările pielii obrajilor. Pentru rezolvarea acestora este indicat liftingul facial.


Trebuie însă reţinut faptul că, deocamdată, nu există o soluţie unică şi niciun izvor al tinereţii veşnice a tenului. Un ten tonifiat, hidratat şi hrănit la vreme îşi păstrează prospeţimea mai mult timp decât unul neîngrijit, reamintesc dermatologii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite