Cel mai bun luptator din SUA este un ofiter roman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai bun absolvent din acest an al cursului american de luptatori de elita "rangers" este un ofiter roman. Sublocotenentul Dan Garboan (26 de ani) a urmat cursul de rangers in perioada ianuarie -

Cel mai bun absolvent din acest an al cursului american de luptatori de elita "rangers" este un ofiter roman. Sublocotenentul Dan Garboan (26 de ani) a urmat cursul de rangers in perioada ianuarie - martie 2004. Cursul a durat 60 de zile. La inceput, dupa o selectie aspra, s-au inscris 260 de militari. Dupa numai 10 zile, ramasesera doar 150 de cursanti, restul fiind obligati sa renunte. Sublocotenentul roman a fost singurul cursant neamerican din grupa lui si a fost declarat cel mai bun absolvent. Printre probele extreme la care au fost supusi concurentii a fost privarea de hrana, privarea de somn (se facea antrenament zilnic, fara pauza la sfarsit de saptamana, iar in fiecare noapte se putea dormi numai trei ore), precum si absenta ajutorului medical. Sublocotenentul Garboan ne-a declarat ca la jumatatea cursului a suferit o fractura la laba piciorului (fractura de metatarsian), dar si-a autoacordat primul ajutor si a reusit sa termine cursul cu bine. In armata romana, ofiterul Dan Garboan este comandant de grup de cercetare in compania de cercetare a Brigazii 2 Vanatori de Munte de la Brasov. Surse din cadrul unitatii ne-au declarat ca, dincolo de admiratia colegilor si a superiorilor, pentru slt. Garboan nu a existat nici o recompensa. Mai mult chiar, la intoarcerea in Romania, sublocotenentul a fost nevoit sa-si ia patru zile de concediu medical pentru a-si vindeca fractura, si apoi sa-si plateasca din propriul buzunar tratamentul intr-o statiune balneara. Cu toate acestea, ofiterul este foarte multumit ca a urmat cursul de rangers. "Acolo am invatat ca nu exista "nu se poate". Doar sase militari romani au reusit sa termine cursul de rangers, iar eu sunt unul dintre ei". Slt. Dan Garboan a fost unul dintre ofiterii care i-au instruit in ultimele doua zile pe ziaristii romani participanti la cursul de corespondenti de razboi care s-a desfasurat in judetul Brasov.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite