Noua eră a buldozerelor

Clădirile vechi din Bucureşti sunt ameninţate de rechinii imobiliari. Legea declasării de urgenţă a unor imobile a dat undă verde intereselor financiare, mascate sub deviza dezvoltării urbanistice.

 Strada Visarion nr. 8, Strada Batiştei nr. 26, Bulevardul Kiseleff numerele 31, 33, 35-37, Bulevardul Aviatorilor nr. 8, Fabrica de bere Bragadiru, Moara lui Assan....

Câteva dintre sutele de adrese la care s-au aflat cândva case cu valoare arhitecturală, unele monument istoric, dărâmate fără discernământ, locuri în care există astăzi construcţii părăsite intenţionat, clădiri aflate în pericol de a fi demolate.

Toate se află în zone protejate urbanistic ale oraşului şi în locul tuturor se intenţionează ridicarea unor coloşi neconformi cu regimul construcţiei din strada sau situl respectiv.

Scurtă istorie

Casa din strada Batiştei, construită probabil în anii ‘30, nu era clasată monument istoric. Făcea parte însă din Ansamblul de Arhitectură „Strada Batiştei” aflat pe lista monumentelor istorice şi exista, aşa cum aflăm din solicitarea declanşării procedurii de clasare de urgenţă a arhitectului Adrian Florin Bălteanu, în zona de protecţie a Casei Spayer, construită la 1900 de arhitectul Louis Blanc, casă-monument istoric, cu care avea şi o pivniţă comună.

Casa "Dinu Brătianu" din Dorobanţi, creaţie a arhitectului Petre Antonescu, vizată pentru demolare

Ministerul Culturii şi Cultelor îi răspunde arhitectului Bălteanu, în octombrie 2008 (demolarea avusese loc în septembrie 2008), anunţând că s-a emis deja avizul de desfiinţare a construcţiei, în urma unei documentaţii elaborate de firma S.G. Bogoescu Arhitectură şi Urbanism S.R.L. şi a studiului istoric elaborat de expertul Cezara Mucenic. În consecinţă, nu se va declanşa procedura de clasare.

Pe Calea Dorobanţi, lângă Consiliul Britanic, se află „Casa Dinu Brătianu”. A fost proiectată de unul dintre arhitecţii importanţi ai secolului XX, Petre Antonescu. Este o clădire frumoasă, neoclasică şi are şi valoare istorică, ca locuinţă a ultimului şef al Partidului Liberal înainte de 1989.

S-a cerut demolarea ei în vederea construirii unui mare hotel, cu un regim de înălţime necorespunzător zonei. În încercarea de a o salva, s-a făcut o fişă de clasare urgentă ca monument arhitectural, realizată de arh. Ruxandra Nemţeanu, înaintată în vara anului 2008.

Răspunsul va veni în vara acestui an. În cazul respingerii clasării de urgenţă, nu se poate reveni decât peste trei ani, timp în care există toate şansele demolării clădirii. Şi lista ar putea, din nefericire, continua cu multe alte exemple.

Arhitectura funcţionalistă

Industria românească şi mai ales clădirile industriale din Bucureşti au o istorie scurtă. S-ar părea că ea trebuie păstrată cu grijă. Să amintim însă numai două cazuri care contrazic această părere.

Moara lui Assan este prima moară cu aburi din România, construită în 1853 de meşteri nemţi. Deşi inclusă în patrimoniul industrial, clădirea a început să fie distrusă sistematic din 1995 încoace. Au dispărut cercevelele din fier forjat ale ferestrelor şi elementele de zinc şi plumb de la ornamentaţie şi acoperiş, maşinile construite la Viena înainte de 1900, interesante pentru istoria tehnicii, au fost vândute la fier vechi.

În 2005 au început demolările fără aprobare şi s-a încercat distrugerea structurii de rezistenţă a clădirii. S-a cerut intervenţia justiţiei. În luna mai a acestui an a izbucnit un incendiu de proporţii. Ancheta a stabilit că focul a fost pus intenţionat, descoperindu-se mai multe focare. Dar n-a fost găsit niciun vinovat.

La începutul secolului XX, pe calea Rahovei, se construia Fabrica de bere Bragadiru, de către o firmă germană de arhitectură. Un ansamblu unitar, cu hale de producţie, birouri, un corp cu funcţie rezidenţială (Palatul Bragadiru), terase, restaurante, săli de dans, ştrand şi sală de popice pentru angajaţi.

Deşi construcţie industrială, complexul are o seamă de elemente ale arhitecturii eclectice în decoraţie. Intenţiile de reconversie a spaţiului din 1998 nu s-au materializat, iar cele de reabilitare au fost făcute de formă. Pereţii sunt străpunşi de găuri, acolo unde altădată erau ferestre. În momentul de faţă, ansamblul arhitectural este părăsit, lipsit de pază, în speranţa vandalizării care ar justifica demolarea lui.

„Incitare la distrugerea patrimoniului”

Desigur, nu toate construcţiile vechi sunt automat importante şi trebuie păstrate. Bucureştiul pare însă să dorească ştergerea oricărei imagini a devenirii lui, contrar oricăror alte capitale ale lumii. Există, evident, o lege a patrimoniului, există o direcţie în Ministerul Culturii care se ocupă de acest capitol, există direcţii de cultură (municipală, de sector sau locale). În cadrul administraţiei locale funcţionează comisii tehnice de urbanism. Şi n-am epuizat lista.

Majoritatea specialiştilor acuză Ordinul de declasare de urgenţă a unor clădiri monument istoric, care favorizează interesele antreprenorilor de construcţii. Emiterea lui, în aprilie 2008, a fost justificată  prin starea de extremă degradare a unor monumente, care alterează substanţa lor istorică. În acelaşi timp, ordinul îngreunează procedura de clasare ca monument.

Dosarul clasării trebuie să cuprindă, în afara studiului istoric, o expertiză a clădirii şi fotografii din interiorul ei. Ultimele două presupun acordul proprietarilor interesaţi de demolare.

Sunt deci imposibil de efectuat. Se dă curs astfel distrugerii patrimoniului naţional în scopul privilegierii unor interese financiare, aşa cum afirmă protestul Asociaţiei „Arhitectură, Restaurare, Arheologie”, care s-a adăugat celor ale Ordinului Arhitecţilor, Uniunii Arhitecţilor şi Asociaţiei pentru Arheologie Industrială.

Mai mult, în opinia unor arhitecţi, cum ar fi Dan Marin de la Comisia Tehnică de Urbanism, el „este o incitare directă la distrugerea patrimoniului”.

„Baletul politic”

Nu întotdeauna proprietarii urmăresc interese financiare speciale. Deşi nu prevede cu adevărat sancţiuni, legea proprietăţii ar trebui să oblige posesorul la întreţinerea construcţiei. Din păcate, proprietarul unei case vechi nu are în multe cazuri posibilitatea financiară de a realiza acest lucru.

Nu există facilităţi fiscale pentru restaurarea unei case, ca în alte ţări. Singurul sprijin prevăzut ar trebui să vină din taxa de timbru a Oficiului Naţional al Monumentelor, care reprezintă o sumă ridicolă. Legea prevede exproprierea clădirilor monument istoric neîntreţinute corespunzător, dar mecanismul practic al aplicării acestei prevederi nu există.

Avizele pentru construirea unor imobile-gigant în zonele protejate sunt date de Comisia Tehnică de Urbanism a Primăriei Generale sau ale celor de sector, cu avizul Direcţiei de Cultură a Municipiului Bucureşti. Avizul Comisiei Zonale a Monumentelor este strict consultativ, directorul Direcţiei de Cultură nefiind obligat nici măcar să o solicite.

Fotografii: asociaţia "salvaţi bucureştiul"

O altă  cauză, evidenţiată de arhitectul Dan Marin, o constituie imposibilitatea de funcţionare a sistemului care ar trebui să apere patrimoniul, în condiţiile în care Direcţia Monumente din Ministerul Culturii are şapte persoane cu rolul de a monitoriza situaţia întregii ţări. Astfel, „protejarea monumentelor este o poveste.

Are loc o mare operă de distrugere, mai amplă decât cea din timpul lui Ceauşescu, chiar dacă, mai puţin vizibilă, pentru că distrugerile sunt disipate în mii de locuri”. Pentru remedierea situaţiei, susţine Dan Marin, „ar trebui pus în funcţiune un sistem, nu doar doi-trei oameni. Este nevoie de voinţă politică, dar la nivel politic asistăm numai la un balet”.

Multe locuinţe au fost vandalizate peste noapte

Casa din strada Visarion a dispărut după ce proprietarul a vandalizat-o intenţionat, ca şi imobilul din strada Clemenceau nr.8-10 sau o altă clădire de pe strada Traian nr.244, zonă cu construcţii relevante pentru ceea ce se numeşte „ţesut urban”, menit să mărturisească despre evoluţia oraşului.

Făceau parte şi ele din zonele protejate urbanistic.  Soarta lor ar putea fi împărtăşită şi de alte clădiri evocatoare. Pe Şoseaua Kiseleff 35-37 se află o casă de patrimoniu, construită probabil la începutul secolului XX, a cărei stare de conservare este deplorabilă. În Bulverdul Aviatorilor, lângă clădirea Guvernului, un alt imobil este părăsit.

Sunt multe astfel de clădiri pe care proprietarii, majoritatea recenţi, le aduc în stare de delabrare pentru a-şi justifica demolarea ilegală.

Ilegalităţi fără autor

Despre monumentele istorice ameninţate fizic de construcţii–mamut ridicate în imediata lor apropiere s-a mai scris. Era vorba atunci de Biserica armenească, de catedrala Sfântu Iosif. În pofida protestelor de toate felurile şi din toate direcţiile, iată că situaţia se repetă.

Şcoala Centrală din Bucureşti, ameninţată de construirea unui bloc cu 14 etaje în imediata ei vecinătate

Şcoala Centrală, construită în 1890 de arhitectul Ion Mincu, în stilul neoromânesc, ar trebui să suporte vecinătatea unei construcţii cu 14 etaje, avizate, fără a ţine cont de faptul că Strada Icoanei este zonă protejată, de Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu a municipiului Bucureşti, sub semnătura directorului Ştefan Damian.

Protestele şcolii, ale elevilor, ale specialiştilor au determinat, recent, o întrunire a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, în prezenţa ministrului Culturii, Theodor Paleologu. Discuţia s-a purtat sub semnul interpretării legislaţiei, Ştefan Damian a afirmat că avizul a fost dat în conformitate cu Planul Urbanistic Zonal, că este vorba despre interpretare şi că, oricum, nu s-a dat autorizaţie de construcţie, ci doar un aviz de Plan Urbanistic de Detaliu.

Dar, odată aprobat Planul de Detaliu, constructorul îşi poate face proiectul în funcţie de el, iar autorizaţia de construcţie nu mai poate fi refuzată. Ministrul Culturii a declarat avizul ilegal şi a anunţat atacarea lui în justiţie.

Două afirmaţii ale ministrului, date publicităţii, ridică semne de întrebare: decizia că vina este numai a legislaţiei defectuoase şi nu a „unui singur om” şi ideea că locuitorii din zonele afectate ar trebui să se mobilizeze şi să împiedice finalizarea noilor construcţii. Locuitorii zonelor în care s-au produs ilegalităţi au reacţionat de mai multe ori, fără efect însă.

Îndoieli legislative profitabile

Interesele financiare par să zădărnicească orice încercare. O primă măsură profilactică ar fi cartarea celor 102 zone protejate ale Bucureştiului. S-ar stabili astfel clar regimul fiecărei construcţii şi al fiecărei străzi dintr-o asemenea zonă.

La iniţiativa fostului primar, Adriean Videanu, au fost cartate numai 12, dar rezultatul nu a fost aprobat de Consiliul Municipal timp de mai bine de un an. S-au invocat unele îndoieli legislative, după cum ne-a declarat domnul Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul”.

Poate că propunerea Comisiei Prezidenţiale de Patrimoniu de a declara temporar zonele protejate monument istoric până când autorităţile locale pot face un studiu de cartare pentru fiecare imobil nu ar fi cel mai rău lucru. Rămâne de văzut dacă nu va fi considerată utopică.