Un bucurestean era sa moara si Politia a intrat in alerta antiterorista

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fortele Unitatii Speciale NDC Materiale Strategice si Terorism din cadrul DGCCOA au intrat in alerta dupa ce un pensionar bucurestean a descoperit un colet suspect, in subsolul blocului in care

Fortele Unitatii Speciale NDC Materiale Strategice si Terorism din cadrul DGCCOA au intrat in alerta dupa ce un pensionar bucurestean a descoperit un colet suspect, in subsolul blocului in care locuia. Potrivit martorilor, in jurul orei 13, Victor Bosniac, 65 de ani, a coborat la boxa din subsolul blocului 9 A, de pe strada Gheorghe Petrascu, din cartierul Titan. Din cauza intunericului, Bosniac s-a impiedicat de o cutie cu sticle aflata pe hol. Una dintre sticle s-a spart, din cutie iesind vapori care i-au provocat batranului o stare de lesin. Din fericire, sotia acestuia, care a venit, cateva minute mai tarziu, la boxa, l-a gasit pe trepte si l-a ajutat sa iasa la aer. Martorii spun ca Bosniac avea vederea afectata si respira greu, vomitand de mai multe ori. Imediat, o echipa de specialisti de la "Crima Organizata", echipati cu costume de protectie contra substantelor radioactive, a sosit in zona, preluand cazul. Ei au scos cutia suspecta, in care se aflau trei sticle de cate un litru, una dintre ele fiind sparta. Spaima locatarilor, care banuiau ca este vorba de un atac terorist, a fost risipita, pentru moment, de o scena amuzanta, in care politistii au fost nevoiti sa impinga "Dacia" cu care venisera in actiune, pentru a-i porni motorul. Substantele suspecte au fost supuse analizei in laboratorul Institutului Criminalistic al IGP, dupa ce s-a stabilit ca nu emana radiatii radioactive. Cateva ore mai tarziu, s-a dovedit ca era vorba despre brom lichid, o substanta deosebit de periculoasa, care poate fi letala. Dupa mai putin de o jumatate de ora de la descoperirea cutiei, Bosniac ar fi putut muri, daca vaporii de brom i-ar fi afectat plamanii. Bromul lichid este o substanta cu miros iritant, afectand in special organele respiratorii. Folosit pentru obtinerea de coloranti, dar si in industria farmaceutica, bromul lichid poate provoca arsuri grave, in contact direct cu pielea. Ancheta IGP continua, urmand a se stabili cine a abandonat sticlele cu brom in subsolul blocului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite