Ai noştri - ca brazii, dar fără CV!

Poate că multora nu le pasă, dar de la începutul acestei luni, de când Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat, ţara nu are ministru de externe. Şi s-ar putea ca situaţia să se prelungească, din

Poate că multora nu le pasă, dar de la începutul acestei luni, de când Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat, ţara nu are ministru de externe. Şi s-ar putea ca situaţia să se prelungească, din moment preşedintele a respins nominalizarea lui Adrian Cioroianu. Un nou episod al războiului între palate? O fi şi asta, dar situaţia de la Externe face parte dintr-o poveste cu mult mai rea. De fapt, între cine şi cine au avut de ales liderii liberali? Între Teodor Meleşcanu, Adrian Cioroianu şi - umblă vorba - Toader Paleologu. Orice s-ar zice, slăbuţă concurenţa! Oaste de strânsură. Un fost ministru de externe, recuperat din cel mai osificat guvern al României postdecembriste, condus de Nicolae Văcăroiu. Un tânăr ambasador, Toader Paleologu, posesor al unui nume mare, dar aflat de-abia la începutul unei cariere diplomatice - una, ce-i drept, promiţătoare. Şi un euroobservator, parlamentar talentat, dar cu un "dosar" destul de subţirel pentru un post de o asemenea importanţă.

Evident, dintre cei trei "posibili", alegerea lui Adrian Cioroianu pare să fie cea raţională. Dar ce diferenţă este între CV-ul lui politic şi cele ale şefilor diplomaţiilor de pe continent şi din marile ţări ale lumii! Şi-au început carierele prin consilii regionale ori ca activişti la baza partidelor. Au ajuns directori şi secretari de stat, au fost secretari şi ambasadori în capitale unde se face şi se desface marea politică a lumii. Unii au condus ministere ori au ocupat poziţii importante în organizaţii internaţionale. Cu toţii au în spate tomuri de dosare negociate şi poartă în buzunare agende burduşite cu relaţii şi contacte. Şi cu aceşti jucători versaţi Adrian Cioroianu ar trebui să negocieze, într-o lume în care eşti taxat fără milă la cel mai mic semn de slăbiciune! Nu mai suntem la începutul anilor "90, când a avea "experienţă" echivala cu a fi dinozaur. În 17 ani, PNL ar fi avut tot timpul să-şi crească nu unul, ci vreo doi-trei potenţiali miniştri de externe. Iar situaţia se prezintă cam la fel prin toate partidele. Nominalizări precum cele ale lui Traian Ungureanu, Sever Voinescu sau Gabriel Stănescu pentru posturi diplomatice importante fac parte din aceeaşi poveste. Sunt semne ale crizei cronice de competenţe. Ale inexistenţei unui sistem de promovare transparent şi motivant pentru tinerii care au dorit să intre în politică.

Asta e problema: că politica românească a produs multe imagini, vorbe, impresii şi fum, însă prea puţine CV-uri. Iar în lumea de azi, cei competenţi câştigă bătăliile pentru ţările lor. În niciun caz actorii de vodevil de pe scena internă!