Un braşovean şi-a făcut fabrică de avioane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr construieŞte avioane şi elicoptere într-o hală aflată în ruine, într-un cartier mărginaş al Braşovului. Eduard Popa "a furat" meserie de la inginerii bătrâni din IAR, care l-au

Un tânăr construieŞte avioane şi elicoptere într-o hală aflată în ruine, într-un cartier mărginaş al Braşovului. Eduard Popa "a furat" meserie de la inginerii bătrâni din IAR, care l-au învăţat tainele construcţiei unei aeronave. A lucrat, pe rând, la proiectare, omologări, ca inginer de teste la sol şi în aer, achiziţie şi prelucrare date la programul de modernizare a elicopterului militar Puma cu sistemul SOCAT.
Eduard are 34 de ani. După ce a terminat Facultatea de Inginerii Aerospaţiale din Bucureşti, i s-a oferit un post de inginer la IAR Ghimbav.
"Am ajuns la Braşov cu gândul să strâng bani şi să fac avionul meu. Mi-am mai luat un serviciu: ziua la IAR, noaptea la un service. Nu ceream salariu, ci să-mi dea piese să construiesc un motor. După ce l-am terminat, am plecat într-o delegaţie, iar când m-am întors, şeful service-ului mi-a vândut motorul fără să-mi dea vreun ban", îşi deapănă amintirile Eduard.
Primul avion pe care l-a construit s-a numit "Condorul". Un avion de acrobaţie, făcut la comanda unui pilot din Ploieşti, care a suportat şi cheltuielile. În 2001, aparatul a luat premiul presei pentru cea mai bună construcţie aeronautică românească, la un miting aviatic în Bucureşti. A postat schiţele şi pozele avionului pe internet şi a fost contactat de oameni de afaceri din SUA şi Cehia. Cei din urmă au devenit furnizori de motoare pentru avioanele construite de el. Americanii l-au invitat să vadă avioanele lor, cărora doreau să le dea un nou design, pentru a se relansa pe piaţă. I-a convins să-şi mute fabrica în România, iar în patru luni utilajele au fost puse pe vapor şi au ajuns la Braşov. 61 de aparate Alaskan Bush Master, cu patru locuri, s-au livrat în SUA. Numai că patronul s-a îmbolnăvit grav, iar producţia a fost oprită. Într-unul din puţinele momente de luciditate, omul de afaceri i-a cedat gratuit lui Eduard utilajele şi licenţa de fabricaţie. Eduard avea acum o fabrică, utilaje şi a început să proiecteze un avion care să-l reprezinte: Eduard 2A - "Luxor". Proiectul noii aeronave cu două locuri, destinată turismului, a fost "lansat" tot pe internet. Deja are patru comenzi ferme, una din partea unui aeroclub sportiv din Cehia, două din partea unor firme româneşti şi una de la un bugetar. Preţul este extrem de atrăgător, între 40.000 şi 60.000 de euro, în funcţie de dotări.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite