Azi, bătălia pentru trofeul Eurovision

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această seară, publicul din 43 de ţări va decide câştigătorul concursului de la Belgrad Românii de pretutindeni vor sta cu sufletul la gură în faţa micilor ecrane. Nico şi Vlad

În această seară, publicul din 43 de ţări va decide câştigătorul concursului de la Belgrad

Românii de pretutindeni vor sta cu sufletul la gură în faţa micilor ecrane. Nico şi Vlad Miriţă vor cânta primii în competiţie. Show-ul începe la ora 22.00 şi este transmis de TVR 1 şi TVR Internaţional.

Astăzi, toată Europa este cu ochii pe televizor. Unul dintre cele mai importante evenimente muzicale ale continentului îşi va desemna câştigătorii la Belgrad, în Serbia.

O noutate în ceea ce priveşte regulamentul din acest an a Eurovisionului este faptul că în finala din această seară au intrat 20 de ţări selectate din două semifinale, iar ţările finanţatoare au intrat automat în marea finală.

După cele două semifinale (20 şi 22 mai), au intrat în marea finală 25 de piese (4 dintre ele sunt ţările finanţatoare, la care se adaugă Serbia, ţara gazdă).

Ioan Duma, şeful delegaţiei României la Belgrad, se arată optimist în ceea ce priveşte prezenţa noastră la Eurovision cu o melodie lentă, fără coregrafie sau efecte pirotehnice, aşa cum participă alte ţări. "<> este o melodie care dovedeşte, prin simplitatea punerii în scenă, că muzica rămâne prin ea însăşi un limbaj universal şi că ea poate impresiona şi poate transmite trăiri şi sentimente", spune Duma.

Mulţi participanţi, un singur învingător

În ceea ce îi priveşte pe Nico şi Vlad Miriţă, aceştia sunt încrezători în forţele lor de a cuceri publicul: ,,Sunt numeroase piese foarte bune. Din păcate, va fi un singur câştigător, dar asta nu înseamnă că ceilalţi nu ar fi valoroşi", a ţinut să precizeze Vlad.

"Pe-o margine de lume" este o melodie compusă de Andrei Tudor, pe versuri Andreea Tudor şi Adina Şuteu.
Printre favoriţii în concurs se numără frumoasa Kalomira, reprezentanta Greciei, cunoscută în ţara sa atât ca interpretă, cât şi ca prezentatoare tv şi actriţă. Încă de la o vârstă fragedă, Kalomira a visat să ajungă vedetă şi a avut mereu activităţi extraşcolare care implicau muzica şi teatrul.

O prezenţă inedită în marea finală este Diana Gurtskaya, din Georgia, o cântăreaţă care s-a născut oarbă. În timpul conflictelor din Abhazia, familia ei a fost nevoită să se mute într-o tabără pentru refugiaţi, ca apoi să se mute în Rusia. Studiile muzicale le-a urmat la o şcoală specială, la secţiunea pian. La doar zece ani, Diana a cântat pe scena filarmonicii din Tbilisi.

Suedia vine la Eurovision tot cu o prezenţă feminină. Este vorba despre Charlotte Perrelli, o artistă care a adus locul I Suediei la ediţia din anul 1999 a Eurovisionului.

Premieră pentru azeri

Elnur şi Samir sunt primii artişti care reprezintă Azerbaidjanul la festivalul Eurovision. Pentru că este o premieră pentru acestă ţară, se observă faptul că Elnur şi Samir s-au pregătit foarte bine.

Au o piesă cu priză la public şi un show animat de îngeri şi demoni. Foarte siguri pe ei, cei doi tineri sunt convinşi că vor cuceri Europa.

Elnur are doar 21 de ani şi a studiat conservatorul. În afară de muzică, tânărul a făcut şi un curs de stilişti.
Samir (28 de ani), deşi a absolvit o facultate de relaţii internaţionale, a devenit cântăreţ.

Dima Bilan, rivalul din Rusia

Reprezentantul Rusiei în finala din această seară vine însoţit de violonistul Edvin Marton şi patinatorul Evgheni Pluşenko. Piesa cu care îşi reprezintă ţara, "Belive" ("Crede") , aparţine aceluiaşi registru ca melodia lui Nico şi Vlad Miriţă, "Pe o margine de lume" ş,i probabil, se vor lupta pentru voturile romanticilor.

Atrăgătorul rus are antecedente în ceea ce priveşte concursul Eurovision. El a mai participat în 2006, la Atena, anul finlandezilor de la Lordi. Bilan a impresionat audienţa cu interpretarea melodiei "Never Let You Go" ("N-am să te las să pleci niciodată"), care a câştigat un mai mult decât onorabil loc secund. În acelaşi an, revista "Forbes" l-a clasat în vârful listei celor mai populare celebrităţi ruse.

Printre alte competiţii internaţionale la care a concurat se numără "Jurmala", cel mai important din Europa de Est.

A avut trei albume de platină, la care a colaborat cu faimoasa cantautoare Diane Warren, responsabilă pentru piese de la Toni Braxton, Celine Dion sau Aerosmith.

Poveşti inedite despre concurenţii din finală

Rodolfo Chikilicuatre reprezintă Spania la Eurovision cu melodia "Baila El Chiki Chiki", un fel de "Macarena" pe ritmuri de hituri trecătoare. În Spania, selecţia pentru acest festival a fost făcută într-un mod inedit. Piesele la selecţia naţională au fost alese prin intermediul celebrului site de internet MySpace, în funcţie de accesări, melodiile au ajuns la televizor, unde au fost votate de către public. Popularitatea pe site i-au adus lui Rodolfo şansa de a participa la Eurovision.

Bosnia şi Herţegovina se prezintă, în acest an, cu un cuplu interesant: Elvir şi Mirela, adică grupul Laka. Cei doi interpretează o melodie în limba natală şi impresionează prin costumaţiile lor. Din show-ul lor nu lipsesc mişcări ciudate de dans şi prezenţa unor mirese pe scenă.

Trupa din Letonia apare pe scenă într-o costumaţie de basme cu piraţi. De altfel, numele formaţiei este unul sugestiv: Pirates Of The Sea (Piraţii Mării), iar melodia cântată de ei se intitulează "Wolves Of The Sea" ("Lupii de mare") şi este o piesă suedeză. Grupul letonian este format dintr-o fostă campiană la dans sportiv şi un italian care a mai reprezentat Letonia anul trecut la Eurovision.

Melodia are la bază o poveste istorică despre spirit rebel, libertate, patriotism pentru ţară şi dragoste pentru întreaga planetă. Andy Abraham a fost ales de publicul din Marea Britanie să îl reprezinte la Eurovision.

Cântăreţul de culoare este un fost gunoier, care a reuşit să îşi schimbe viaţă. În anul 2005, Andy a cântat o piesă cu trupa X Factor, moment în care a început să fie apreciat.

Regulament de vot

1 Vor avea drept de vot cetăţenii din cele 43 de ţări care au luat startul în competiţie.

2 Cetăţenii unei ţări nu au dreptul să voteze melodia propriei naţiuni. Adică locuitorii României nu pot vota cântecul interpretat de Nico şi Vlad Miriţă.

3 Votul se face prin telefon şi SMS, la numerele afişate pe micul ecran.

4 Românii plecaţi la muncă
într-una dintre cele 42 de ţări participante şi cetăţenii Republicii Moldova pot vota pentru reprezentanţii ţării noastre.

5 Mai pot vota pentru România şi persoanele care locuiesc aici, dar folosesc un telefon mobil cu număr alocat într-una din ţările participante.

6 Melodiile vor primi între 1 şi 12 puncte, în funcţie de numărul de voturi. Se vor aduna punctele acumulate de fiecare ţară şi va câştiga cea care a strâns cele mai multe puncte.

Marii finalişti ai competiţiei

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite