20% din avize, aprobate tacit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 20% din avizele şi aprobările de care au nevoie firmele pentru a activa în economia românească se pot supune legii privind aprobarea tacită. Potrivit vicepremierului Bogdan Pascu, din cele

Circa 20% din avizele şi aprobările de care au nevoie firmele pentru a activa în economia românească se pot supune legii privind aprobarea tacită. Potrivit vicepremierului Bogdan Pascu, din cele 488 de autorizaţii şi avize care sunt prevăzute în legislaţia românească, ministerele au identificat 104 avize pentru care se poate aplica aprobarea tacită. Aceasta presupune ca, în lipsa unui răspuns al autorităţilor în 30 de zile, pentru un aviz, solicitarea să fie considerată aprobată. Bogdan Pascu consideră că procentul avizelor supuse aprobării tacite poate fi crescut până la 5060% din total şi va face demersurile necesare, în continuare, pentru reducerea birocraţiei. Proiectul de modificare a legii aprobării tacite a fost discutat la Ministerul Justiţiei, urmând să ajungă la guvern în următoarele săptămâni.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite