O autoutilitara incarcata cu marmura a intrat in coliziune cu un autotren condus de un turc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bilantul evenimentului: patru raniti, dintre care trei foarte grav

O autoutilitara marca Mercedes-Benz, inmatriculata IS-01-TXJ, a intrat ieri in coliziune cu un autotren condus de un cetatean turc. Microbuzul era incarcat cu circa 700 kg de marmura, destinata constructiei unei biserici din Neamt. La intrarea in Razboieni, pe drumul european 583, autotrenul - inmatriculat in Turcia, 31 SR 156 - a semnalizat dreapta pentru a vira pe un drum secundar. A "muscat" cele doua benzi pe sens ale rutei europene pentru a se putea incadra pe drumul ingust. Soferul microbuzului a schimbat scurt banda a doua si a franat cale de 30 de metri. Nu a putut insa evita coliziunea deoarece i-a fost frica sa traga mai mult de volan pentru a nu intra in coliziune cu alt autovehicul ce putea sa apara din sens opus si care nu putea fi observat din cauza TIR-ului. In urma puternicului impact, cele patru persoane din microbuz, toate aflate pe bancheta din fata, au fost grav accidentate. La franare si impact, placile de marmura din spate au venit peste ocupantii masinii, ranindu-i. Florinel Taran a fost cel mai grav ranit, iar ambulanta l-a transportat, in coma, la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi. Ceilalti trei raniti au fost asistati medical la Spitalul Orasenesc Targu Frumos si apoi transferati la spitalele iesene. Soferul Cornel Sarnici (50 de ani), Ileana Leahu (48 de ani) si Partenie Husleac (51 de ani), toti din Iasi, au fost internati cu traumatisme toracice, craniene si multiple fracturi deschise, mai ales la picioare. Agentul principal Popa Cristinel, de la Politia Rutiera Targu Frumos, a precizat ca - dupa toate aparentele - vina exclusiva a producerii accidentului apartine soferului din Iasi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite