Va ataca Romania preventiv alte state?

Refuzul Bucurestiului de a condamna Israelul in 1967, alaturi de celelalte state comuniste, a fost prima recunoastere implicita a legitimitatii "doctrinei preventive"

Presedintele Traian Basescu a aratat clar, la capatul sedintei CSAT de luni, ca el doreste ca noua strategie de securitate a Romaniei sa puna accent pe "actiunea preventiva, alaturi de aliati, in afara frontierelor tarii". Renuntarea la o politica "de tip reactiv" (a se citi: care raspunde la atacuri, odata ce ele s-au produs efectiv) s-ar face indeosebi in numele luptei impotriva "terorismului international structurat". In ceea ce priveste celelalte riscuri la adresa Romaniei, ele nu difera prea mult fata de cele expuse in vechea strategie de securitate, datand din 2001, acestea fiind: proliferarea armelor de distrugere in masa, regimurile totalitare care sustin terorismul, conflictele inghetate sau situatiile de instabilitate politica din apropierea Romaniei. Un element inovativ este enumerarea intre riscurile la adresa securitatii nationale a "proastei guvernari", pe fondul unui nivel ridicat de coruptie a institutiilor statului. Un raspuns de tip "preventiv" la amenintarile teroriste ridica doua probleme fundamentale. Prima este de natura juridica, deoarece conceptul de "razboi preventiv" nu se bucura de o acceptiune unanim recunoscuta. O interpretare literala a articolului 51 din Carta ONU, "Nici o prevedere din prezenta Carta nu poate impiedica dreptul individual sau colectiv la autoaparare, daca un atac armat se produce asupra unui membru al Natiunilor Unite", arata clar ca actiunile militare preventive sunt interzise, cat timp atacul efectiv nu exista. Totusi, in cazul Razboiului de sase zile din 1967, Romania a refuzat sa se alature celorlalte state comuniste care au condamnat Israelul, mentinand relatiile diplomatice cu aceasta tara, asemenea puterilor occidentale. Statul evreu actionase atunci impotriva Egiptului, Siriei si Iordaniei, exclusiv pe baza informatiilor ca un atac al acestora era iminent. Desi SUA, Rusia si Israelul isi permit sa-si insuseasca in documente oficiale si sa puna in practica strategii preventive, cu atat mai mult cu cat au fost de mai multe ori tinta unor atacuri teroriste, Romania nu poate decat sa adere la normele UE si NATO in acest sens, care, cel putin pentru moment, nu legitimeaza expres asemenea actiuni. O a doua problema care se ridica este aceea ca adoptarea unei strategii preventive trebuie sa tina seama de capacitatile militare ale Romaniei. Compatibilitatea cu structurile NATO nu inseamna automat si capacitatea de a "purta batalia acolo unde se afla inamicul, de a-i curma planurile si de a infrunta cele mai grave amenintari inainte ca ele sa apara", dupa cum definea presedintele George W. Bush noua doctrina de securitate a SUA, in prima referire oficiala la aceasta, in iunie 2002. Declaratia de ieri a ministrului Apararii, Teodor Atanasiu, potrivit careia Romania este gata sa participe impreuna cu toate fortele NATO la lupta impotriva terorismului, nu clarifica in nici un fel posibilitatea ca Romania "sa urmareasca teroristii la ei acasa" (cum cere Bush de la propriile trupe), mai ales cata vreme nu exista organizatii teroriste care sa se fi declarat adversare ale Romaniei. Apoi, justetea unor masuri preventive este legata, se arata in strategia de securitate a SUA, de relatia: "cu cat este mai mare amenintarea, cu atat mai mare e riscul inactiunii". Or, tot ieri, ministrul Apararii declara ca nu sunt elemente care sa duca cu gandul la un iminent atac terorist asupra Romaniei. Pana la elaborarea efectiva a noii strategii de securitate a Romaniei, care urmeaza sa fie adoptata de CSAT in urmatoarele 30 de zile, preferinta presedintelui pentru actiunile preventive nu poate fi interpretata decat ca o noua incercare de apropiere a tarii noastre de SUA, ignorandu-se contextul existent in Uniunea Europeana. In lipsa unor studii ale serviciilor secrete care sa ateste iminenta pericolului, Romania fie nu are de ce sa-si schimbe doctrina traditionala, fie nu poate sa sustina noua doctrina pentru ca nu dispune inca de trupele capabile sa duca la indeplinire operatiuni atat de complexe.
Lupta impotriva terorismului si doctrina Bush
Deschizand o adevarata cutie a Pandorei, ideea vehiculata de presedintele Basescu, de promovare a unei noi strategii de securitate, care sa nu se limiteze la masuri de raspuns fata de actiuni menite sa pericliteze securitatea si stabilitatea tarii, ci, dimpotriva, sa puna accent pe preintampinarea unor asemenea actiuni, inclusiv participarea la operatiuni preventive, alaturi de aliati, in afara granitelor tarii, impotriva nucleelor teroriste, trebuie privita, fireste, in contextul doctrinei Bush, care a fundamentat conceptul razboiului preventiv, la scurta vreme dupa atentatul de la World Trade Center. In cuvantarea rostita la 20 septembrie 2001, in fata Camerelor reunite ale Congresului american, presedintele declara ca America "nu va mai face nici o distinctie intre cei care comit acte teroriste si cei care ofera adapost acestora". Fiecare natiune, din indiferent ce parte a lumii, continua presedintele, se afla, acum, in fata unei decizii: "Ori sunteti cu noi, ori sunteti cu teroristii". Rezultatul imediat al acestei politici a fost interventia militara impotriva Afganistanului, implicatia fiind limpede - orice tara care refuza sa coopereze cu America in eforturile de a pune capat atentatelor teroriste va fi considerata tara inamica. A fost, daca se poate spune asa, nucleul unei noi doctrine, cu bataie mult mai lunga, dezvaluita de Bush, cateva luni mai tarziu, la 1 iunie 2002, in fata absolventilor Academiei Militare de la West Point, care marca o schimbare majora in politica externa americana. Ea fundamenta conceptul "razboiului preventiv", in cazul cand America si aliatii sai sunt tinta unor amenintari din partea teroristilor sau a statelor infractoare (rogue states), angajate in fabricarea armelor de distrugere in masa. O a doua idee era cea a "unilateralismului", SUA avand dreptul sa procedeze la actiuni militare unilaterale, in cazul cand nu se pot gasi solutii multilaterale acceptabile. Razboiul impotriva Irakului se explica tocmai in lumina acestor doua idei. O a treia idee era aceea a necesitatii ca SUA sa-si pastreze o forta militara "care sa poata replica nimicitor oricarei provocari", idee care indica vointa americana de a intreprinde masurile necesare pentru a-si mentine statutul de unica supraputere mondiala. Si, in fine, o a patra idee era aceea a unei politici active de promovare a democratiei si libertatii in intreaga lume. Se poate lesne observa ca aceasta din urma idee se afla la baza conceptului de extindere sau exportare a democratiei si libertatii in intreaga zona a Orientului Mijlociu largit (Greated Middle East), primul pas urmand a fi facut in Irakul debarasat de regimul lui Saddam Hussein. Doctrina Bush se delimiteaza clar de doctrina descurajarii reciproce din timpul razboiului rece, care pornea de la premisa ca Uniunea Sovietica nu va declansa un atac nuclear impotriva Americii, stiind ca aceasta va riposta printr-un atac la fel de distrugator. Or, in cazul gruparilor teroriste dispersate pe zone vaste, amenintarea represaliilor nu mai functioneaza, singura cale de a le neutraliza fiind lichidarea lor acolo unde se gasesc, fara a mai astepta ca ei sa-si lanseze atacul. Potrivit doctrinei Bush, in conditiile noi ale razboaielor asimetrice, cand o putere inferioara din punct de vedere militar sau o grupare terorista ori insurgenta recurge la tactici interzise, cum ar fi atacarea obiectivelor civile, ori alte actiuni care contravin legilor razboiului, atunci nu mai poate fi vorba ca puterea superioara din punct de vedere militar sa se simta legata de aceste legi. Trebuie spus ca noua doctrina a dat nastere la controverse aprige, chiar in interiorul Americii, imputandu-i-se ca ar contraveni conceptului clasic al unui razboi just, care trebuie dus numai in scopuri de autoaparare, asa cum prevede articolul 51 al Cartei ONU. Dezavuand doctrina Bush, miliardarul american Soros opina ca America s-a folosit de evenimentele din 11 septembrie pentru a-si extinde puterea. "Exista acum doua feluri de suveranitate in lume: suveranitatea SUA, care incalca toate obligatiile si tratatele internationale, si suveranitatea celorlalte tari, supusa doctrinei Bush".