Un arhitect de 66 de ani a murit de foame in propria casa

Nicolae Stoian Staniloiu a fost proiectant al Uzinelor Mecanice Timisoara

"Cumpara un ou si imi spunea ca jumatate este pentru el si jumatate pentru mama sa". "La ultima sedinta de bloc, se plangea ca de-abia-i ajung banii de medicamente si ca a impartit cinci cartofi, ca sa-i ajunga la cina o saptamana". Asa sunau, ieri, amintirile vecinilor despre timisoreanul Nicolae Stoian Staniloiu, de 66 de ani, care a fost gasit mort de foame in locuinta sa de pe strada Mugurilor. Imbracat intr-o camasa de culoarea pamantului, cu mainile scheletice pe pieptul costeliv, cazut pe spate in pat, asa l-au gasit pompierii care au fortat usa apartamentului cu numarul 10, fiind chemati de vecinii intrigati ca nu se mai misca nimic in locuinta cu doua incaperi de la etajul I al imobilului cu numarul 2. Batranul locuia impreuna cu mama sa, de 92 de ani, Elisabeta, bolnava de diabet si paralizata. Vecinii spun ca femeia n-a mai iesit din casa de prin anii '90. Doar Nicolae iesea sa mai cumpere de-ale gurii. "A fost om mare. A terminat arhitectura la Institutul Ion Mincu, din Bucuresti, si cand a revenit la Timisoara a proiectat UMT-ul. In ultima perioada, nu mai vorbea cu nimeni. Se inchisese in el. Mai scotea cateva cuvinte cand se ducea sa-si plateasca intretinerea. Ne spunea ca o sa moara de foame si ca, seara, in loc de mancare, bea o ceasca de apa. I-am chemat pe cei de la Protectia Sociala. Au venit oamenii, dar el le-a refuzat ajutorul", povesteste Elena V., sotia unui fost coleg de-al batranului. Cu toate ca stiau de situatia celor doi batrani, angajatii Primariei nu au luat nici o masura care ar fi putut duce la salvarea acestora. Despre Nicolae vecinii de palier isi amintesc ca era un om sociabil cand a venit, "cu cativa ani inainte de revolutie", in noua sa casa. Seara, scotea punga de gunoi la usa, pentru a o duce dimineata. Acesta era semnul ca batranii mai traiesc. Ultima oara Nicolae a fost vazut in viata in 14 aprilie, cand i-a venit pensia. Ieri dupa-amiaza, cand pompierii au intrat, l-au gasit in casa langa mama sa, care a fost dusa de urgenta la Spitalul Judetean. Elisabeta era "topita" parca, din femeia voinica de odinioara pe care o puteai vedea in albumul de familie ramanand acum doar o mana de oase si doi ochi ce abia mai luceau, cerand parca ajutor. Apartamentul era aidoma unei magazii. Peste tot - cutii goale de carton si o gramada de nimicuri, adunate de-a lungul anilor. Aragazul era pornit si flacara i-a fost, practic, batranului singura lumanare in momentul trecerii in lumea de dincolo. In urma celor doi, pe un scaun cu vopseaua scorojita au ramas doua castroane de metal si o punga neinceputa de faina alba.