Un arab recicleaza bomboanele expirate de sapte ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima oara in activitatea sa de inspector, Cristian Popescu-Piedone a ramas surprins de tupeul producatorilor care ar trebui sa raspunda penal pentru punerea in pericol a vietii cumparatorilor.

Pentru prima oara in activitatea sa de inspector, Cristian Popescu-Piedone a ramas surprins de tupeul producatorilor care ar trebui sa raspunda penal pentru punerea in pericol a vietii cumparatorilor. "Este ceva inadmisibil si cred ca legislatia ar trebui sa fie extrem de dura in sanctionarea producatorilor care pun in pericol viata cumparatorilor!", a spus ieri Piedone, cand a vazut cu ce se indeletniceau angajatii unui arab care are o fabrica de bomboane in Bd. Timisoara nr. 52, sector 6. Firma arabului, Shams Prodimpex SRL, avea afisata peste tot o licenta de fabricatie pentru produse alimentare. Inspectorii condusi de Piedone au descins ieri, pe la pranz, in fabrica improvizata de la etajul I al blocului de la adresa de mai sus. Ei i-au gasit pe cei cativa angajati (fara carte de munca) in timp ce acestia "reciclau" bomboanele nevandute de sapte ani. Astfel, din zeci de cutii "Mos Craciun", bomboanele erau scoase din ambalaje si stranse pentru a fi retopite. Mazga astfel adunata de pe mese si de pe jos era amestecata cu glucoza (tinuta in soare, desi temperatura maxima era de 18-20 de grade), coloranti si esente si erau transformate in "bomboane de fructe" sau acadele ambalate in capacele colorate de plastic ros-galbene. "Daca desfaceti prima invelitoare de la bomboanele Mos Craciun, vedeti ca exista un alt ambalaj, pe care scrie clar data fabricatiei, 1996, si anul expirarii - 1998! De cand sunt inspector am vazut multe ciudatenii si mult tupeu din partea celor care vor sa faca bani din orice, dar asa ceva m-a dat pe spate! Legea ar trebui sa sanctioneze mai sever, chiar cu inchisoarea pe viata astfel de fapte, care nu sunt altceva decat adevarate crime!", ne-a declarat indignat Piedone. Politia si Oficiul pentru Protectia Consumatorului vor continua cercetarile, iar marfa expirata a fost confiscata si va fi distrusa.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite