"Avem ape de calitate îndoielnică"

Directorul Apelor Române susţine că sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare lasă de dorit în toate zonele ţării Lipsa unei strategii antisecetă şi reamenajarea bazinelor

Directorul Apelor Române susţine că sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare lasă de dorit în toate zonele ţării

Lipsa unei strategii antisecetă şi reamenajarea bazinelor hidrografice sunt punctele de pe agenda de lucru pentru care UE ne tot trage de urechi. Marius Postelnicescu, directorul Administraţiei Naţionale "Apele Române", crede că elaborarea unor strategii eficiente în acest sens o să ne mai ia ceva timp.

- Se tot vorbeşte de un proiect internaţional de reamenajare a Dunării. În ce stadiu se află acest proiect?

- Reamenajarea Dunării după viitura din aprilie-mai 2006 are la bază noua Strategie Naţională de Management al Riscului la Inundaţii şi Programul de redimensionare ecologică şi economică în sectorul românesc al Luncii Dunării.

Am făcut diverse analize şi am ajuns la concluzia că trebuie stopată îndiguirea Dunării de la un cap la altul pe teritoriul României, pentru că în timpul comunismului s-a exagerat cu crearea forţată de teren agricol şi pentru locuinţe, iar Dunărea acum iese din matcă tocmai pentru că nu a fost lăsată să curgă în albia ei veche. În linii mari, urmărim trei direcţii în cadrul acestui proiect: crearea unor poldere în cascadă în incintele îndiguite, care să preia surplusul de apă când Dunărea depăşeşte nivelul normal de retenţie, un al doilea ar fi crearea unor braţe secundare ale Dunării, în zonele unde secţiunea mai îngustă ar ajuta la o presiune mai mică asupra malurilor, şi realizarea zonelor umede, unde un afluent din ţară se varsă în Dunăre, unde fluviul va fi lăsat să intre în amonte pe aceste cursuri sau lunci joase.

Am stabilit ca aceste zone să fie realizate pe suprafeţele inundate acum doi ani, la Rast, Făcăieni sau Balta Potelu.

- Care sunt principalele impedimente?

- Cred că principala problemă ar fi reticenţa oamenilor şi a asociaţiilor agricole de a ceda guvernului terenurile în cauză, chiar şi în schimbul despăgubirilor. Nu se pune problema proiectării sau a banilor, pentru că avem şi specialişti, şi fonduri. Cred că aici este cheia, ca societatea civilă să înţeleagă acest proiect. Am constatat mergând pe teren această rezistenţă la nou. Oamenii au încă proiecţia exproprierilor de dinainte de 1989. Apoi mai este o categorie, mică, dar vigilentă, care e interesată să afle unde va investi statul, ca să cumpere înainte teren şi apoi să ne ţină în procese ca să crească preţul. Sunt practic nişte şantaje.

- Avem strategii antipoluare a apelor de suprafaţă?

- Ele există. Politica privind combaterea poluării se axează în special asupra agenţilor economici, aici mă refer la acele organisme din subordinea consiliilor locale sau judeţene care colectează apele menajere şi le deversează în râuri.

Staţiile de epurare sunt uzate moral şi fizic, au doar treapta mecanică şi biologică, unele doar cea mecanică, pe când în Europa există deja o treaptă terţiară, astfel încât toţi indicatorii dintr-un metru cub de apă menajeră ce trece prin staţia de epurare să fie sub limitele impuse de normative. La noi sunt depăşiri la azot, la fosfor, la anumite metale grele. Toate aceste elemente ajung în râu şi de aceea avem ape de calitate îndoielnică. Există şi un soi de poluare care ţine de mentalitate şi de educaţie. Societatea civilă nu conteneşte să arunce gunoaie pe malul râurilor sau al lacurilor de acumulare.

- Ce-i lipseşte totuşi acestei strategii antipoluare?

- Probabil că trebuie un mecanism mult mai coercitiv, de sancţionare a celor vinovaţi. Strategia este condiţionată totuşi de investiţiile sau de banii pe care comunitatea îi are pentru echipamente. Şi ne-ar mai trebui o legislaţie care să interzică construirea unor mari întreprinderi în apropierea surselor de ape şi impunerea cu mai mulă rigurozitate a unor staţii de epurare şi de preepurare. Şi pânza freatică trebuie să fie gestionată corect. Avem nevoie de multe legi şi de amenzi drastice.

- Unde sunt cele mai curate ape din România?

- Cele mai curate sunt din pâraiele şi lacurile montane, iar cele de cea mai proastă calitate sunt pe cursurile mari. Un exemplu. Pe tronsonul Bucureşti-Dunăre al Argeşului, apa are o calitate slabă, pentru că nu avem staţie de epurare în Bucureşti şi toată apa menajeră ajunge în Argeş. Sau pe Jiu este apă cu calitate proastă pentru că există nişte bataluri ale minelor acolo care nu sunt bine protejate şi avem infiltraţii.

- De ce ne-a prins seceta nepregătiţi?

- Noi ştiam de la sfârşitul anului 2006 şi am făcut publică această informaţie. Se observă în ultimii ani o periodicitate a fenomenelor de trecere de la o stare de inundaţii foarte mari la secetă cruntă. În trecut, acest fenomen se repeta la fiecare zece ani, dar în ultimii 20 de ani apare din an în an. Dacă perioada în 1993-2002 am avut ploi, în 2002-2004 secetă, 2005-2006 inundaţii şi în 2007 iarăşi secetă. Într-adevăr există o problemă, pentru că nici în Europa nu există o strategie antisecetă.

Avem informaţii că sunt câteva acte normative pe care Spania şi Portugalia le aplică, ele fiind ţări unde seceta este permanentă. Am luat o hotărâre de a elabora o strategie de combatere a secetei pe termen mediu şi lung, iar guvernul trebuie să o evaluaeze la nivel de fiecare minister.

Noi va trebui să gestionăm resursa de apă de suprafaţă şi de subteran, Ministerul Agriculturii trebuie să aibă o strategie de gestionare eficientă a irigaţiilor, Ministerul Internelor să aibă o strategie privind alimentaţia cu apă a localităţilor, astfel încât toate aceste planuri să fie înglobate într-o strategie unică. Conform directivelor europene, până în 2015 trebuie să avem apă în 90% din localităţi, şi mă refer la apă prin sistem centralizat, nu prin foraje particulare. De asemenea, până în 2015 trebuie să avem în proporţie de 95% sisteme de canalizare în toată România.

-Acum cât avem?

-Acum avem apă în proporţie de 60-65% în sistem centralizat, adică prin operator.

- Avem rezerve strategice?

- Strategic, când vorbim de apă înseamnă resursele subterane, de mare adâncime, adică la peste 100-150 de metri sub nivelul solului. Noi avem balanţa cantitativă a apei prin monitorizare, prin intermediul a 280 de foraje de mare adâncime, dar şi prin cele 4.500 de foraje din freatic.

Ele sunt folosite doar în cazuri speciale, cum a fost anul acesta, când am pus la dipoziţie în zonele afectate forajele noastre de monitorizare de mare adâncime, şi mă refer numai la cele care au apă potabilă.

- Cum va evolua preţul brut al apei?

- Apele Române nu au stabilit o creştere consistentă a preţului, noi nu ajustăm tariful decât cu inflaţia. Din contră, pot să spun că nu a fost ajustat din 2005. Şi chiar s-ar impune corecţia, cu un coeficient care se ridică la 7%.