2007, anul extravaganţei în coafură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

frumuseţe al Mihaelei Ene, o prietenă a lui, spectacol în care muzica, ţinutele elegante, demonstraţiile de coafură şi fetele frumoase au fost vedetele serii. Cele patru fete de la trupa

frumuseţe al Mihaelei Ene, o prietenă a lui, spectacol în care muzica, ţinutele elegante, demonstraţiile de coafură şi fetele frumoase au fost vedetele serii.
Cele patru fete de la trupa Amadeus, îmbrăcate în alb, au dezmorţit asistenţa, iar piesele lor ritmate şi melodioase au dat peste cap şi planurile clienţilor hotelului, mai ales ale celor de sex masculin, care şi-au abandonat orice altă activitate de dragul unui moment cu fete frumoase şi elegante…Atracţia a fost cu atât mai mare cu cât show-ul "Mato Estetica" a beneficiat de prezenţa unei superbissime, o (fostă) divă, este vorba despre Miss Italia 1999, Manila Nazzaro, o fată plină de sex-appeal, zâmbitoare, naturală şi foarte sinceră… Pentru ea, noi, românii, care ne mai pricepem unii la engleză, unii la franceză sau la germană suntem nişte "superoameni", fapt pe care frumoasa italiancă nu l-a putut trece cu vederea în condiţiile în care a recunoscut că puţini sunt compatrioţii ei care se pot considera poligloţi. Din demonstraţiile stiliştilor s-a putut observa că anul 2007 este cel al coafurilor extravagante, voluminoase şi că orice fantezie este permisă atunci când îţi doreşti să atragi atenţia printr-un look deosebit… E drept că domnii prezenţi au fost mai interesaţi de formele manechinelor decât de cele ale părului lor intens dat cu fixativ, iar dacă-l întrebai pe Dan Capatos, năstruşnicul prezentator al matinalului de la Antena 1, sigur n-ar fi visat să iasă pe stradă cu o asemenea duduie coafată supraetajat. Are omul nevastă, şi încă una serioasă, ziaristă ca şi el, aşa că modelele sunt doar pentru podium, nu şi pentru acasă! A zis, iar noi l-am crezut pe cuvânt…
S-au mai pus la curent cu tendinţele în modă Diana Bişinicu (ex-Pops) alături de prietena ei, bruneta trupei Elegance, Iurie Darie şi soţia sa, Anca Pandrea, creatoarea de modă Nora Bălănică şi mulţi dintre trecătorii prin holul hotelului, încântaţi de show-ul gratuit la care au putut asista nestingheriţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite