105 ani fără sex

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clara Meadmore, o scoţiancă de 105 ani, nu a renunţat la virginitate şi nici nu a suferit din dragoste. Centenara susţine că a fost întotdeauna prea ocupată pentru a pune bazele unui cuplu şi că a privit mereu relaţiile intime ca pe o “hărţuială” continuă.

Fără ţigări şi băutură, exerciţii fizice în fiecare zi, relaţii sentimentale stabile – acestea par a fi ingredientele unei vieţi de lungă durată.

Scoţianca Clara Meadmore (105 ani) pare să fi găsit cu adevărat secretul longevităţii: o viaţă întreagă fără sex, scrie “The Daily Mail”. Până la venerabila sa vârstă, domnişoara Meadmore nu a avut relaţii intime şi nici n-a acceptat ideea mariajului.

Fosta secretară susţine că nu regretă că a rămas virgină până la această vârstă şi nici că a refuzat mai multe cereri în căsătorie. Clara Meadmore a preferat unui eventual iubit activităţi precum lectura, grădinăritul şi gătitul.

Nu a avut vreodată televizor, dar este un ascultător fidel al radioului, fiind un fan al “Orei femeii” de pe BBC Radio 4, menţionează “telegraph.co.uk”.

A luat decizia la 12 ani

“Oamenii m-au întrebat dacă sunt lesbiană, iar răspunsul e: ei, bine, nu! Doar că nu am fost niciodată interesată de acest domeniu şi nici nu am avut fantezii sexuale. Îmi imaginez că în orice relaţie e un adevărat frecuş şi mereu am fost ocupată cu alte lucruri. Nu am avut niciodată un iubit şi, drept urmare, nu am suferit din dragoste!”, mărturiseşte Clara.

Nu i-au lipsit însă relaţiile platonice, dar nu s-a gândit niciodată să treacă aceste bariere sau să se mărite. “La 12 ani m-am hotărât să nu renunţ vreodată la celibat şi am rămas fidelă acestei alegeri”, mai spune Clara.

Domnişoara Meadmore îşi va celebra astăzi a 105-a aniversare, ocazie cu care a primit o felicitare şi de la Regina Elisabeta, la un pahar de vin cu prietenii la azilul din Perran Bay din Perranporth, Cornwall.

Chiar dacă e o ocazie specială, Clara e hotărâtă să ţină situaţia sub control: “Nu cred că mă voi îmbăta sau voi face ceva prostesc la vârsta mea!”.

Mai bătrână ca Titanicul

Clara Meadmore s-a născut în 1903, la Glasgow, la doi ani după moartea Reginei Victoria. Îşi aminteşte că a auzit, pe când avea nouă ani, în 1912, de scufundarea Titanicului. Pe când avea doar şapte ani, familia ei a emigrat în Egipt, apoi în Canada, şi a ajuns în cele din urmă în Noua Zeelandă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite