"Am avut un an de gratie"
0- sustine Alexandru Iacobescu, presedintele clubului ploiestean
La cei 25 de ani ai sai, Alexandru Iacobescu este cel mai tanar presedinte de club din tara. Practic, el continua traditia pe care a avut-o si ca jucator, fiind, in anul 1996, cand a debutat la CSU BRD Ploiesti, cel mai tanar baschetbalist din Divizia A. A jucat doi ani la Ploiesti, sub conducerea lui Ioan Dobrescu, fostul presedinte al Federatiei, dupa care a intrat la Academia de Studii Economice, la Bucuresti, si a fost nevoit sa joace doar in Divizia B, caci timpul si naveta il impiedicau sa mai joace la prima echipa. Cand actualul finantator al ploiestenilor, Sebastian Ghita, a transferat cativa jucatori valorosi la CSU Ploiesti, in Divizia B, echipa a reusit promovarea. In 2003, a devenit presedintele clubului.
- Nu este greu, Alex, ca la o varsta atat de frageda sa ai o asemenea responsabilitate?
- La prima vedere poate parea un lucru simplu, dar nu este nici pe departe asa. Am avut avantajul ca mai stiam din perioada cand eram jucator activ ce inseamna sa te ocupi de cazarea unei echipe, de transport, sa asiguri masa jucatorilor. Mai greu a fost cand am iesit in Europa, in primul an, dar acum si din acest punct de vedere m-am obisnuit.
- Ai avut si sarcina organizarii Final Four-ului Conferintei de Sud la Ploiesti, lucru de care tu si colaboratorii tai v-ati achitat cu brio.
- Da, asa este. Am primit felicitari de la presedintele FIBA Europe, care ne-a spus ca organizarea a fost aproape perfecta. Acum ne pregatim pentru un eveniment cum nu s-a mai vazut in Romania, comparabil poate cu un turneu final al unui Campionat European la fotbal.
- Responsabilitatile sunt, desigur, mai mari ca la primul turneu final, nu-i asa?
- Evident, dar cel putin pe jumatate lucrurile vor fi la fel ca la primul Final Four. Este o onoare pentru noi ca am primit organizarea turneului final la Ploiesti. Vor fi mai multe locuri care trebuie clar delimitate, pentru delegati, pentru VIP-uri, pentru autoritati locale, pentru oficiali ai FIBA, pentru mass-media etc.
- Credeai ca va ajunge CSU Asesoft atat de sus in cupele europene?
- In primul an cand am evoluat in competitiile continentale, am incercat marea cu degetul. In acest sezon, obiectivul initial era calificarea in Final Four-ul Conferintei de Sud. Faptul ca am ajuns in marea finala a FIBA Europe Cup este o performanta uriasa, care cred ca nu se va mai repeta prea curand pentru o echipa romaneasca. A fost un an de gratie pentru noi.
- Se poate repeta un astfel de sezon reusit?
- De acest Final Four depinde foarte mult viitorul echipei, pentru ca am speranta ca si alti sponsori se vor intoarce cu fata catre noi. Am dori sa ne inscriem in Euroliga, lucru pentru care avem nevoie nu numai de o garantie de un milion de euro, ci si de un lot de 17-18 jucatori de valori sensibil egale, pentru a putea face fata unui sezon extrem de solicitant. Si asta pentru ca intotdeauna vrem sa respectam si competitiile interne - campionatul si Cupa. Performanta noastra europeana a luat prin surprindere si Federatia Romana de Baschet, care se chinuieste acum sa ne reprogrameze partidele restante, noi fiind nevoiti sa jucam si trei meciuri intr-o saptamana. Este un lucru anormal, dar ne vom conforma, nu avem ce face. Dispunem un lot valoros si aceste partide din cupele europene au dat o si mai mare incredere chiar si jucatorilor care sunt convocati la echipa nationala. Ei au jucat in acest an in cupele europene cam tot atatea partide cate ar fi sustinut cu nationala intr-un an sau doi.
- Ce astepti de la Final Four?
- Vom face tot ce ne sta in putinta sa fie cat mai bine, atat din punct de vedere organizatoric, cat si al rezultatelor echipei. Este o mare mandrie pentru noi toti ca am ajuns aici. Toata lumea a fost surprinsa ca o echipa din Romania, unde baschetul nu este foarte dezvoltat, a ajuns in numai doi ani de la prima participare in cupele europene sa se califice in Final Four. Oficialii europeni au fost si mai surprinsi dupa ce au vazut cat de tineri sunt presedintele si principalul finantator, dar cu toate acestea au avut incredere in noi si, iata, ne-au incredintat organizarea a doua turnee finale la Ploiesti.
- Ce astepti de la publicul ploiestean?
- Sa faca exact ce a facut si pana acum, pentru ca s-a dovedit a fi un suport moral de nadejde pentru noi. Ne-am dat seama ca vechii spectatori de la sala "Olimpia" au devenit fanii nostri, care umplu tribuna la orice joc, chiar si atunci cand evoluam in compania ultimei clasate. Noi nu suntem decat actorii care facem lumea sa se simta bine. Daca dupa un succes suporterii sunt relaxati a doua zi, pentru noi incepe un nou episod, al pregatirii urmatoarei dispute. Daca da Domnul sa intram in finala, se poate intampla orice. Mi-e greu sa cred ca vreo echipa romaneasca va mai repeta aceasta performanta. Sunt convins ca baietii vor lupta pana la ultima picatura de energie, pentru ca, nu-i asa, telul nostru in viata trebuie sa fie victoria.