Va mai amintiti de...
0Ion Şahighian
Născut în Bucureşti, în 1897, Ion Şahighian urmează cursurile de artă dramatică cu C.I. Nottara, pentru a se specializa, apoi, în regie, sub îndrumarea lui Paul Gusty. I se zicea, cu respect şi afecţiune, Şahu. De o vastă cultură, înzestrat cu talent şi entuziasm, a montat, între cele două războaie, la Teatrul Naţional, iar după război, pentru o perioadă, la Teatrul Nottara, marele repertoriu al dramaturgiei româneşti şi universale, de la „Hagi Tudose“ de Delavrancea, „Fântâna Blanduziei“ a lui Alecsandri sau „Tudor Vladimirescu“ semnat de Nicolae Iorga, la „Oedip“ de Sofocle, „Pigmalyon“ de Bernard Shaw, „Regele Lear“ de Shakespeare sau „Din jale s-a întrupat Electra“ de Eugene O’Neill.
La Teatrul Nottara, a realizat ultimul spectacol cu George Vraca, “Richard al III-lea”, cântecul de lebădă al marelui actor, măcinat de boală, demonstrând o voinţă supraomenească de a realiza acest rol. Avea o deschidere specială pentru tot ceea ce era nou în domeniul spectacolului.
A realizat, primul, spectacole de teatru în aer liber, cum au fost “Quo vadis” la Arenele Romane sau “Oedip”, la Vălenii de Munte, gândit împreună cu Nicolae Iorga. Şi tot interesul pentru nou a făcut din el unul dintre pionierii cinematografiei româneşti, debutând, în 1925, alături de Jean Georgescu, cu regia filmului “Năbădăile Cleopatrei”, continuate, până în 1939 cu alte şase pelicule: „Datorie şi sacrificiu“ (1926), „Stele la Bucureşti“ (1934), „Noapte de pomină“, „Se aprind făcliile“ şi „Trei dansuri româneşti în 1939“.
Profesorul de artă dramatică de la Institutul de Artă teatrală şi cinematografică “I.L. Caragiale” n-a fost mai puţin apreciat. “Un profesor cu adevărat părinte. Am avut imensa, incredibila şansă de a avea un al doilea părinte, căruia adesea îi simt lipsa, căruia mereu îi duc dorul: profesorul meu Ion Şahighian”, mărturisea marea actriţă Irina Petrescu. În 1965, la numai 68 de ani, Şahighian părăsea scena vieţii.
Se încarcă comentariile...
