Va mai amintiti de...

Emanoil Petruţ Un actor frumos, cu voce vibrantă, cu o prestanţă excepţională în orice rol, pe scenă sau pe ecran. Se născuse în 8 februarie 1932, în oraşul Mărăşeşti. Mirajul

Emanoil Petruţ

Un actor frumos, cu voce vibrantă, cu o prestanţă excepţională în orice rol, pe scenă sau pe ecran.

Se născuse în 8 februarie 1932, în oraşul Mărăşeşti. Mirajul scenei îl atrage în culisele teatrului din Focşani, în-
tr-un grup de amatori. Ion Lascăr, de la teatrul din Iaşi, îl descoperă acolo.

La 16 ani intră la Institutul de Teatru din capitala moldavă, iar un an mai târziu, la institutul similar din Bucureşti. Pe scena Naţionalului bucureştean debutează în 1957 în “Apus de Soare”.

Urmează o serie de roluri, sub mâna unor regizori reputaţi: Horia Popescu (“Patima de sub ulmi” de Eugen O’Neill), Alexandru Finţi („Oameni şi şoareci” de John Steinbeck), Miron Niculescu („Nunta însângerată” de Garcia Lorca) şi lista poate continua.

Pentru marele public, el este în primul rând Tudor Vladimirescu, eroul primului film istoric românesc regizat de Lucian Bratu. Până la acest rol, jucase însă, începând din 1951, în multe pelicule, cu regizori care şi-au lăsat numele în istoria cinematografiei româneşti.

Multe dintre ele erau datate, dar arta regizorilor şi talentul actorului au creat personaje credibile, fie că ne gândim la cele cu tematică rurală, ca „În sat la noi” (r. Jean Georgescu şi Victor Iliu) sau, Brigada lui Ionuţ, (r. Jean Mihail), fie la altele cu amprentă poliţistă: „Secretul cifrului”, în regia lui Lucian Bratu.

Impresia cea mai puternică au lăsat-o însă rolurile din filmele istorice regizate Gheorghe Vitanidis sau Dinu Cocea.
A scris, mai mult pentru sertar, versuri şi înainte, şi, mai ales, după dispariţia soţiei sale, Catinca Ralea.

Mimi Petruţ, cum îl numea familia, a aparţinut generaţiei de aur a teatrului românesc. A fost un boem, a avut o sensibilitate ascuţită, a încercat, după propria mărturisire, să izoleze complet viaţa actorului de aceea a omului de zi cu zi.

Vorbind despre el, Florin Piersic afirma: “El a făcut parte din stirpea acelor bărbaţi în faţa cărora te ridici în picioare fără să ştii de ce…”. S-a stins la 8 august 1983.