Vă mai amintiţi de...: Dinu Lipatti

În 1997, Academia Română conferea, cu o întârziere de aproape 50 de ani, titlul de membru de onoare al Academiei, post mortem, pianistului Dinu Lipatti.

Celebrul muzician s-a născut în 1917 la Bucureşti, într-o familie cu înclinaţii muzicale. Tatăl său, violonist amator, studiase cu Pablo Sarasate, mama era o pianistă redutabilă, iar naşul lui de botez a fost George Enescu.

Studiază cu vestita profesoară Florica Musicescu. La 16 ani câştigă Concursul de vioară de la Paris, în al cărui juriu se afla Rahmaninov, iar în 1934, când la un concurs internaţional de vioară de la Viena primeşte premiul al doilea, marele pianist francez Alfred Cortot părăseşte juriul în semn de protest. Urmează studii la Paris cu Cortot, cu Paul Dukas şi Nadia Boulanger, cu Charles Munch.

Activitatea concertistică este apreciată de critică şi de melomani deopotrivă, fie că este vorba despre recitaluri sau despre concerte în care, ca solist, cântă sub bagheta unor dirijori ca Ackerman, Boehm, Mengelberg, Munch, Herbert von Karajan sau Alceo Galliera. După un concert la Victoria Hall, Karajan afirma că ascultându-l pe Lipatti, n-a auzit sunetul pianului, ci „muzica în forma ei cea mai pură“. Era un interpret inegalabil al lui Chopin, Mozart şi Bach.

La el, afirmau criticii, individualitatea venea din combinaţia de forţă şi sensibilitate, unul dintre ei folosind formula „degete de fier în mănuşă de mătase“ pentru a-i caracteriza stilul. Performanţele lui interpretative pot fi ascultate încă în multe întregistrări, clasate de casa de discuri EMI în categoria „Nepieritoare – De neuitat“.  În 1943, s-a stabilit la Geneva, în Elveţia.

S-a descoperit că este bolnav de leucemie. Muzicieni ca Yehudi Menuhin sau Igor Stravinski, au contribuit cu bani la procurarea Cortizonului, foarte scump în epocă. S-a stins din viaţă, în 1950, la numai 33 de ani, ţinând în mână o partitură de Beethoven.