140.000 de americani - tinte vii in inima lumii arabe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dupa ce s-a aflat ca serviciile secrete americane aveau de mult timp informatii despre eventuale deturnari de avioane pe teritoriul american, dar nu au reusit sa faca nimic coerent pentru a impiedica

Dupa ce s-a aflat ca serviciile secrete americane aveau de mult timp informatii despre eventuale deturnari de avioane pe teritoriul american, dar nu au reusit sa faca nimic coerent pentru a impiedica tragedia de la 11 septembrie, multe voci au acuzat SUA ca nu au deschis la timp ochii asupra realitatilor unei lumi care nu mai era cea a Razboiului Rece. Doar analistii avertizasera demult ca noii inamici erau terorismul, contrabanda cu arme si carne vie, traficul de droguri si substante radioactive si ca arma cea mai valoroasa avea sa fie informatia, nu bombele. Tocmai la acest capitol, Statele Unite, cu cea mai tehnologizata armata din lume si cu cele mai avansate sisteme de informatii, s-au dovedit vulnerabile. Bazandu-se pe supertehnologie, CIA, FBI si Agentia Nationala de Securitate nu au tinut cont ca au de-a face cu un adversar care lupta dupa cu totul alte reguli. Au neglijat munca de teren si infiltrarea agentilor in structurile teroriste, au ingropat fondurile intr-un aparat birocratic care nu facea decat sa se incurce in propriile ite, au lucrat cu spioni care habar n-aveau de vreo limba straina. Tot birocratia, de data aceasta juridica, a impiedicat serviciile de securitate sa aresteze membrii identificati ai retelei lui bin Laden, din lipsa de probe. Rezultatul: patru avioane deturnate in aceeasi zi, 11 septembrie 2001, fara microcipuri, arme laser sau alte accesorii ultramoderne, de catre niste teroristi care se aflau de o buna bucata de vreme pe teritoriul SUA, se antrenasera acolo in pilotarea avioanelor (unii dintre ei chiar sub ochii agentilor secreti care ii aveau in vizor de ani de zile) si care au dus la bun sfarsit o misiune criminala despre care Mossadul (serviciile secrete israeliene) avertizase SUA si pe presedintele Bush cu trei luni inainte. Contraofensiva fundamentalistilor: numarul atentatelor a crescut in lume Odata trezita la realitate, administratia americana anunta un razboi global impotriva terorismului, care urma sa marcheze o schimbare fundamentala in ce priveste tacticile de lupta, dar si viata de zi cu zi a oamenilor. Americanii au renuntat la multe drepturi si au fost de acord sa fie ascultati, urmariti si controlati, daca asta le asigura linistea si siguranta. Cu toate acestea, exact la un an dupa 11 septembrie 2001, reporterii americani se plimbau prin 14 avioane, a sase companii aeriene, avand asupra lor cutite, lame si sprayuri paralizante, pentru a demonstra ca securitatea de pe aeroporturi nu a progresat nici un dram. Presedintele Bush a lansat campania antiterorista, care a inregistrat pana acum doua razboaie, in Afganistan si in Irak. Statele Unite nu au mai suferit nici un atac pe teritoriul propriu, insa aceasta pentru ca teroristii nu mai au nevoie sa mearga in America pentru a-i ataca pe americani. Acestia au venit singuri la ei, in Orientul Mijlociu si Asia de sud-est, oferindu-le 140.000 de tinte in inima lumii arabe. Numarul atentatelor a crescut pe tot globul, ca si numarul victimelor. Peste o mie de persoane (majoritatea civili) au fost ucise sau ranite in atentatele din Casablanca, Bali, Islamabad, Karachi, Yemen, Bombay, Mumbasa, Bagdad si in cele care au vizat direct interesele americane - hotelul Marriott din Jakarta, cartierul rezidential al unei companii americano-saudite din Riad. Rebelii ceceni si-au intensificat actiunile paramilitare, culminand cu sechestrarea a 700 de persoane intr-un teatru moscovit. In Israel si Palestina, atentatelor sinucigase din ce in ce mai numeroase ale gruparilor teroriste active in zona li s-a raspuns cu o escaladare a violentei din partea israeliana, care a compromis foaia de parcurs propusa de americani. Irak si Afganistan - un magnet pentru teroristi In Afganistan, talibanii s-au regrupat si dau lupte crancene cu fortele de mentinere a pacii. Trupele NATO nu au reusit sa stabilizeze decat capitala, intrucat, pana de curand, americanii nu sustineau extinderea misiunii lor dincolo de Kabul. In Irak, situatia este si mai grava. Luptele de gherila fac zilnic victime in randul trupelor coalitiei, iar regiunea a devenit un magnet pentru militantii islamisti. Daca nu existau legaturi intre regimul lui Saddam si Al-Qaida atunci cand presedintele Bush sustinea contrariul, invazia americana a facut din Irak un centru de interes pentru reteaua lui bin Laden. La randul ei, aceasta pare a fi din ce in ce mai activa si mai puternica, in ciuda arestarii unora dintre liderii sai, iar cresterea sentimentelor antiamericane in statele arabe ii aduce mereu noi recruti.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite