"În alpinism, important este să te întorci acasă"

Este medic stomatolog în Timişoara Întrebat care este cel mai bun alpinist din lume, celebrul Reinhold Messner a spus: "Cei mai buni alpinişti sunt cei în viaţă". Este dictonul după

Este medic stomatolog în Timişoara

Întrebat care este cel mai bun alpinist din lume, celebrul Reinhold Messner a spus: "Cei mai buni alpinişti sunt cei în viaţă". Este dictonul după care se ghidează şi Horia Colibăşanu care, recent, s-a întors dintr-o expediţie internaţională pe vârful himalayan Dhaulagiri (8.167 m). De aproape 10 ani îşi riscă viaţa încercând să escaladeze cele mai înalte vârfuri muntoase ale Terrei. Cea mai bună performanţă a sa este cucerirea vârfului K2 (8.611 m), rezultat echivalat de Agenţia Naţională pentru Sport cu cel de vicecampion mondial.

Pasiunea lui Horia pentru alpinism s-a născut treptat, odată cu excursiile la schi făcute cu familia. A răbufnit însă deodată în 1994, pe când timişoreanul se afla în clasa a XI-a. "Am fost în prima mea excursie cu rucsac şi cort. Practic, am fugit de acasă pentru că părinţii mei nu erau de acord. De atunci am prins microbul", povesteşte alpinistul.

Au urmat anii de ucenicie şi apoi marile provocări: vârfurile din Himalaya. Cu cât obiectivele au devenit mai îndrăzneţe, riscurile au crescut provocând adevărate tragedii: "În ultima expediţie au murit doi colegi spanioli. Am stat împreună în tabăra de bază, apoi eu împreună cu alţi alpinişti am plecat. Am primit apoi un telefon că a venit peste tabără o avalanşă şi i-a acoperit pe cei doi. Noi tocmai plecasem de acolo...", zice Horia, care a avut de înfruntat condiţii extreme la escaladarea ultimului vârf.

"Temperaturile ajung şi până la -40 de grade Celsius. Este atât de frig încât aburul pe care îl scoţi îngheaţă pe loc. Degerăturile sunt cele mai frecvente. Tot timpul trebuie să faci mişcare pentru că altfel îţi degeră degetele de la picioare. Filmuleţele făcute de alpinişti pe vârfuri sunt banale pentru un cameraman profesionist. Dar acolo, la o temperatură atât de scăzută, înseamnă degete pierdute".

Era să moară în Munţii Tian Shan

Cel mai greu moment din cariera de alpinist a lui Horia Colibăşanu s-a petrecut în anul 1999, într-o ascensiune în Munţii Tian Shan, care se întind pe teritoriul mai multor ţări din Asia, în zona Pakistanului. "Am urcat împreună cu un alt alpinist român, Teodor Tulpan. El era înainte, iar eu, deşi nu mai aveam mult până în vârf, eram epuizat. Am căzut în genunchi, dar nu voiam să mă las. Am încercat să continui în genunchi ascensiunea, dar mi-am dat seama că nu era eficient. Tabăra de bază era destul de departe. M-am odihnit o oră, timp în care am mâncat şi am băut nişte ceai. Mi-era şi teamă să mă ridic, că nu ştiam dacă pot. Până la urmă am avut noroc şi am reuşit, pentru că altfel nu mai vorbeam acum", îşi aminteşte Colibăşanu.

Furaţi de poliţişti în Kârgâzstan

Cursa după cei mai înalţi munţi ai lumii îi poartă pe alpinişti prin cele mai variate colţuri ale lumii. De multe ori, experienţele trăite nu sunt tocmai plăcute.

"În Kârgâzstan am fost furaţi de poliţişti. Ne-au oprit şi au insistat să ne controleze bagajele să nu cumva să avem droguri. În timp ce controlau, ne mai luau câte 40-50 de dolari", povesteşte Colibăşanu care nici în Nepal nu a scăpat de emoţii: "Am fost odată opriţi de rebelii maoişti, care ne-au cerut în jur de 30 de dolari pentru a putea trece. Eram cu mai mulţi alpinişti ruşi care o duceau destul de prost cu banii şi până la urmă nu am mai dat nimic. Oricum, nu este uşor să negociezi cu nişte tipi cu mitraliere kalaşnikov pe umăr".

Munte sfânt în Nepal

Pentru toţi alpiniştii din lume, Nepalul este o adevărată Mecca. Chiar dacă expediţiile internaţionale reunesc sportivi din toată lumea, ei trebuie să ţină cont de credinţele şi obiceiurile localnicilor. "Înaintea unei ascensiuni, în tabăra de bază, băştinaşii construiesc un fel de altab, unde cer voie zeilor să urce. De asemenea, are loc şi o sfinţire a echipamentului. S-a întâmplat o dată să nu vreau să-mi pun la sfinţit colţarii. Pe drum mi s-au stricat şi am avut mare noroc cu un coleg care avea o pereche în plus. Altfel trebuia să mă întorc", spune amuzat Colibăşanu. În Nepal există un munte sfânt, Machapuchare, pe care nu poate nimeni urca. Astfel, un alpinist nu poate apela la băştinaşi.

"Chiar dacă îl urci, este imposibil să nu se afle într-un fel sau altul şi atunci rişti să nu mai primeşti viză de Nepal, ceea ce pentru un alpinist este o tragedie", spune timişoreanul.

Fiinţă bizară în Himalaya

Una dintre cele mai răspândite legende ale secolului XX a fost cea a "omului zăpezilor" din Himalaya, cunoscut sub numele de "Yeti". Evident, şi între alpinişti poveştile privind misterioasa creatură sunt des întâlnite.
"Mi-a povestit un prieten că se afla într-o expediţie pe vârful Cho-Oyu când, într-o noapte, ceva de afară a început să mişte corturile. Când au ieşit, erau vreo 20 de persoane, au văzut o creatură umanoidă de culoare albă, care a fugit imediat şi a urcat nefiresc de repede un versant abrupt. Amicul meu a vrut să plece după el să-l fotografieze, dar un bucătar nepalez l-a prins de braţ şi l-a oprit. Ulterior l-am cunoscut şi eu pe acel bucătar care era chiar din neamul "Sherpa" şi mi-a confirmat povestea. Băştinaşii nu glumesc niciodată când este vorba despre munţi".