O nouă schemă de ajutor de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Concurenţei este în curs de elaborare a unei scheme de ajutor de stat care va crea cadrul general pentru acordarea de sprijin financiar de până la 500.000 de euro unei companii, a

Consiliul Concurenţei este în curs de elaborare a unei scheme de ajutor de stat care va crea cadrul general pentru acordarea de sprijin financiar de până la 500.000 de euro unei companii, a declarat Mihaela Marinescu, reprezenta instituţiei. Această schemă de ajutor de stat este bazată pe „Cadrul financiar temporar“ elaborat de Comisia Europeană, care poate fi aplicată până la sfârşitul anului viitor.

La nivel european au fost elaborate în total 49 de scheme de ajutor de stat, de la începutul crizei financiare, pe când în Romania există deocamdată una singură, privind garanţii pentru credite acordate firmelor în dificultate de către băncile comerciale, derulată de Eximbank. „Au existat semnale din partea autorităţilor că ar dori să acorde ajutoare de stat de acest gen şi le sprijinim pentru a construi un cadru general.

Ministerele interesate trebuie să stabilească numărul estimat de beneficiari ai acestei scheme şi bugetul pe care statul îl va aloca“, a explicat Mihaela Marinescu. Acestea sunt cerinţe obligatorii pentru aprobarea de către Comisia Europeană a schemei de ajutor destinat companiilor. În urma avizului primit de la Bruxelles, ministerele vor putea folosi acest document-cadru pentru a elabora măsuri concrete adresate companiilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite