Cum se ajută China singură

Creşterea economică rămăsese singura sursă de legitimitate a puterii comuniste, aşa că este de înţeles urgenţa cu care au reacţionat autorităţile.

Planul de relansare pe doi ani gândit de China a liniştit pieţele. Alocarea celor 455 de miliarde de euro ( circa 7% din PIB-ul anual), pentru susţinerea unei creşteri încetinite de recesiunea mondială, a contribuit indiscutabil la stabilizarea economiei globului.

După ce s-au crezut la adăpost de turbulenţele financiare, autorităţile chineze au înţeles rapid că economia ţării, puternic susţinută de exporturi, va suferi de pe urma recesiunii brutale a economiilor statelor dezvoltate. De aici, nevoia de a reacţiona urgent şi de a o face înaintea summitului G20 de sâmbătă, de la Washington, consacrat găsirii unor soluţii pentru criza financiară.

China, de la care mulţi aşteaptă salvarea capitalismului mondial, dă astfel dovadă de bunăvoinţă. Dar, mai întâi, se gândeşte la propria salvare.

În timp ce creşterea sa a fost de aproape 12% anul trecut, acum va fi sub 10% şi se apropie periculos de un 7%, ţinând cont de intrarea, anual, a 20 de milioane de chinezi pe piaţa muncii.  Închiderea unor uzine în sudul ţării nu e de bun augur pentru stabilitatea Chinei. Creşterea economică continuă rămăsese  singura sursă de legitimitate a puterii comuniste, aşa că este de înţeles urgenţa cu care au reacţionat autorităţile.

Măsurile fiscale şi investiţiile în infrastructură anunţate reprezintă o manieră bună de a compensa subţierea exporturilor. Dar, dacă chinezii vor dori să consume mai mult, vor fi nevoiţi să meargă şi mai departe şi să abandoneze actualul model de capitalism sălbatic în favoarea unuia mai «european», care să favorizeze protecţia socială.

Va mai face China un pas către rezolvarea crizei cu prilejul summitului G20 ? Din cauza uriaşelor sale rezerve (1.900 de miliarde de dolari), sunt mulţi cei care privesc spre această ţară cu speranţa că lichidităţile sale vor putea fi mobilizate în serviciul economiei mondiale.

Dacă dorim însă ca Beijingul, spre exemplu, să-şi aducă aportul la creşterea rezervelor FMI, va trebui să-i acordăm mai multă putere în această instituţie dominată de Statele Unite şi Europa. Admiţând însă că ţările bogate ar fi dispuse să facă acest gest, nu e sigur că Beijingul îşi doreşte aşa ceva. China şi-a păstrat mereu o marjă de manevră în jocul financiar global. Beijingul ştie prea bine că în zece ani, când va fi prima putere economică a lumii.

China va fixa regulile jocului. Până atunci nu mai e mult.