Vadim Tudor despre Adrian Năstase. În 2012: “Un mare diplomat şi un om deosebit”. În 2004: “S-a umplut paharul - Jos cu poponarul!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corneliu Vadim Tudor şi Adrian Năstase
Corneliu Vadim Tudor şi Adrian Năstase

Preşedintele Partidului România Mare (PRM) nu mai conteneşte cu laudele la adresa lui Adrian Năstase, după ce acesta a fost condamnat la doi de închisoare şi a ajuns în Penitenciarul Rahova. În trecut, pe când erau rivali în cursa prezidenţială, Vadim îl făcea albie de porci pe "Marele Lacom Năstase".

Telenovela construită în jurul condamnării lui Adrian Năstase i-a oferit lui Corneliu Vadim Tudor un nou prilej de a face turul televiziunilor şi de a-şi afişa încă o dată postura de om cu caracter, care îi apără pe cei nedreptăţiţi şi aflaţi la ananghie. În seara condamnării, când fostul premier era scos din casă pe targă şi vestea că a încercat să-şi pună capăt zilelor isterizase România, "Tribunul" se afla în studioul România TV şi făcea spectacol: "Asistăm la o dramă teribilă. Adrian Năstase a fost un om luminat, un prim-ministru care a făcut multe lucruri bune pentru această ţară. Să nu uităm că el este cel care a adus în ţară rămăşiţele lui Carol al-II-lea".

Vadim a continuat cu acelaşi aplomb şi în zilele următoare, când a fost invitat la mai multe emisiuni difuzate de postul Antena 1. "De la Adrian Năstase nu mă aşteptam la aşa ceva, pentru că el a fost un frumos toată viaţa lui. El a fost băieţelul de ciocolată, a fost sportiv, participa, în tinereţea noastră studenţească, şi la festivalul «Primăvara baladelor». A făcut două facultăţi, e un om foarte bine pregătit. Sunt prieten cu el de la vârsta pantalonilor scurţi. E un mare diplomat, vorbeşte 3-4 limbi, un om deosebit".

Năstase, „acest Buddha de marmeladă"

Numai că prietenia de-o viaţă pe care o invocă Vadim Tudor nu a fost dintotdeauna numai lapte şi miere. În vremea când Adrian Năstase era prim-ministru, „Tribunul" uitase, din câte se pare, de legăturile de amiciţie legate „la vârsta pantalonilor scurţi" şi îl desfiinţa pe liderul PSD din acea vreme. Pe parcursul anului electoral 2004, când Năstase era principalul favorit la alegerile prezidenţiale, Vadim devenise mai îndârjit ca niciodată.
În numărul din 2 ianuarie 2004, revista „România Mare", unde Corneliu Vadim Tudor scria majoritatea textelor, ascunzându-se de multe ori în spatele unor pseudonime, scria aşa: „Vadim a înfiinţat un partid, pe când Năstase a luat totul de-a gata; Vadim a înălţat nişte statui, pe când Năstase a pus barosul pe ele; în al treilea rând Vadim dă de mâncare la săraci, pe când Năstase le fură mâncarea de la gură şi îi înfometează; în al patrulea rând Vadim este un mare iubitor de animale, pe care le salvează şi le ocroteşte, pe când Năstase le ucide cu sadism, făcând măceluri pretutindeni pe unde trece. Vadim vrea să distrugă Mafia, în vârful căreia tronează acest Buddha de marmeladă, Marele Lacom Năstase, care va plăti pentru fărădelegile sale".

Hotărâre de Guvern împotriva săniuşului

Tot în ianuarie 2004 şi tot în „România Mare", Vadim Tudor dădea de pământ nu doar cu Adrian Năstase, ci cu întreaga sa familie. „Megalomania lui Năstase Zeci de Case (aşa o să-i rămână numele fiindcă are chiar zeci de case, vile şi palate) nu mai cunoaşte limite, dă pe afară. Aflat la Predeal, împreună cu familia, şi fandosindu-se pe pâr-pâr-pârtia de schi, îmbrăcat în galben, ca un papagal, ca orice vedetă care crede că toată lumea se învârteşte în jurul ei - Bombonica a aflat de la instructorii de schi că cei care se dau cu sania îi deranjează. Dar cine se dă iarna cu sania, fie şi pe pârtia de schi? Copiii, normal! Lui Năstase nu i-a păsat, însă, că micuţii nu au unde să se joace, aşa că, atenţie, a dat o Hotărâre de Guvern ca să oprească săniuşul pe pârtia de schi. Aşa ceva e fără precedent în lume şi demonstrează paranoia care îl paralizează, efectiv, pe acest iresponsabil! A mobilizat Guvernul României, în condiţiile în care ţara se surpă pe noi, pentru a da o Hotărâre cu valoare de lege, prin care sunt pedepsiţi cei care îndrăznesc să-i conturbe pe instructorii de schi ai băieţilor prim-ministrului. Se întorc pe dos în cartea de Citire toate poeziile despre săniuş şi bucuria copilăriei pe care le-au scris Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Otilia Cazimir şi alţi poeţi români. Pârtie! Faceţi loc! Alunecă pe schiuri Andrei şi Mihnea Năstase, asistaţi de Buddha de marmeladă şi nevasta lui, Mama Omida a Naţiunii"
Toate aceste atacuri nu l-au împiedicat însă pe liderul PRM ca acum, la opt ani distanţă, să-i asigure pe Dana, Andrei şi Mihnea Năstase de tot sprijinul său şi să-i transmită lui Adrian Năstase să se ţină tare pentru că va ajunge preşedinte şi îl va graţia.

„Cel mai bogat om din istoria României"

La începutul anului 2004, presa din România scria pe larg despre un accident de vânătoare petrecut în Pădurea Bolovani (judeţul Dâmboviţa), în urma căruia Ilie Sârbu, ministrul de atunci al Agriculturii, fusese rănit de un glonţ şi ajunsese la Spitalul Floreasca. Întrucât la partida de vânătoare participase şi Adrian Năstase, revista „România Mare" nu a scăpat prilejul unor noi atacuri la adresa premierului: „În cinismul său, Năstase a continuat vânătoarea, deşi Sârbu se zvârcolea într-o baltă de sânge. Tragedia e alta: emasculare totală! Nefericitul om şi-a pierdut, în întregime, organele genitale şi medicii caută, disperaţi, să-i reconstituie măcar o parte din penis, pentru a-l ajuta la urinat".
Câteva luni mai târziu, Vadim Tudor anunţa, într-un comunicat de presă că „la vănătoare din Pădurea Bolovani, mafioţii de la Putere unelteau eliminarea fizică a preşedintelui Partidului România Mare", după care afirmca că „prim-ministrul Năstase l-a împuşcat din gelozie pe ministrul Agriculturii".
Totodată, „Tribunul" alimenta vârtos legendele vremii despre averea uriaşă a lui Adrian Năstase: „Preşedintele PSD are o avere estimată (de specialişti români şi străini) la peste 2 miliarde de dolari - fiind, în acest fel, cel mai bogat om din întreaga Istorie a României. Am dat milităria jos din pod, gata: urmează ultima repriză, eliberaţi ringul!"

„Icnetele graseiate ale lui Cap de Cauciuc"

Pe măsură ce alegerile prezidenţiale din toamna anului 2004 se apropiau, Corneliu Vadim Tudor, care se autoproclama principal favorit în lupta pentru Cotroceni, îşi înteţea atacurile fără scrupule. În numărul din 4 iunie, „România Mare" depăşea orice limită a abjecţiei, publicând un text halucinant în care se făcea aluzie la orientarea sexuală a prim-ministrului. „Surse din Serviciile Indiscrete ne-au relatat următoarele: atunci când pe Bombonel îl apucă stenahoria, deschide larg ferestrele şi urlă în noapte, ca o vietate la abator, de disperare că va pierde Puterea. Cancelarul său personal se apropie, tiptil, pe la spate şi îi bagă un deget în fund, strigând: «Avans!». Atunci prim-ministrul sare în sus de plăcerea surprizei şi dispoziţia i se schimbă brusc. Numai că jocul acesta copilăresc prevede ca acela care a primit avansul să-l dea imediat mai departe, altfel n-are niciun farmec. Iar Adrian Năstase, proaspăt energizat, îşi suge degetul mijlociu de la mâna dreaptă, îl scoate pe geam, ca să vadă ce adieri sunt, după care cine trece prin dreptul geamului, ăla e! Trece Octav Cozmâncă? Avansul e al lui! Se întâmplă, cumva, să umble, damboulea, Răzvan Theodorescu? Nicio problemă, pe o rază de doi kilometri se aud hăhăielile, grohăiturile şi icnetele graseiate ale lui Cap de Cauciuc, bucuros că a primit o nouă dovadă de preţutire din partea şefului".

„Bombonel se hârjoneşte cu mai mulţi hăndrălăi"

Liderul PRM avea să dovedească, la scurt timp, că poate oricând să se autodepăşească. Pe 26 noiembrie 2004, cu două zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale din acel an, Vadim Tudor nu se mai obosea să facă aluzii şi publica, pe prima pagină a ziarului „România Mare", probabil cel mai josnic text apărut vreodată în presa românească. Ziarul la care Vadim era redactor-şef scria: „Adrian Năstase - un bolnav periculos, protagonist al mai multor casete video, în care apare participant activ (de fapt, pasiv) la orgii homosexuale. Una e filmată la un club de pederaşti din Anglia, unde Bombonel se hârjoneşte cu mai mulţi hăndrălăi, toţi în pielea goală, dar el consumă şi cocaină. Alta e filmată în România şi îl arată pe prim-ministru într-o partidă de sex oral şi anal cu Eugen Bejenariu, secretarul general al Guvernului. La un moment dat, a telefonat soţia premierului, dar acesta a repezit-o: «Nu pot vorbi acum, sunt în şedinţă de Guvern!". Mai există şi alte dovezi video zdrobitoare. Foarte grav este că aceste casete explozive au început să circule prin Bucureşti, dar şi prin alte oraşe ale lumii şi ele vor fi difuzate atât pe internet, cât şi de unele posturi de televiziune - nu mai vorbim de fotografii, care vor umple prima pagină a ziarelor şi cine ar pretexta că ar fi la mijloc un trucaj, s-ar face de râs, fiindcă expertiza tehnică e imbatabilă. Îşi poate permite România să aibă ca şef de stat un sodomist înrăit şi drogat, care, efectiv, nu se mai poate controla şi s-a prăbuşit în mocirlă, sub pragul cel mai de jos al degradării umane? Iar Ion Iliescu, ca şi serviciile secrete, ştiu toate astea dar le muşamalizează. Până când? Aceste informaţii sunt strict autentice şi, indiferent cât va fura regimul Iliescu-Năstase la 28 noiembrie 2004, ele vor duce fie la alegeri anticipate, fie la o mare revoltă populară, până la Paşte. Vorba muncitorilor la mitingurile de protest: «S-a umplut paharul - Jos cu poponarul!». Ruşine, porcilor!".

Apocalipsa după Vadim: „Şi atunci foarte mulţi cetăţeni se vor defula"

Dacă v-a îngrozit ceea ce aţi citit până acum, aflaţi că la alegerile din 2004 nu mai puţin de 12,5% din alegătorii acestei ţări l-au votat cu convingere pe Corneliu Vadim Tudor. „Tribunul" s-a clasat pe locul trei, după Adrian Năstase şi Traian Băsescu, ratând intrarea în al doilea tur de scrutin. Dezamăgit, Vadim oferea, în numărul din 3 decembrie al revistei „România Mare", un adevărat epilog al campaniei de denigrare pe care o purtase împotriva lui Adrian Năstase: „Urât final de an le oferă românilor Bătrâna Şandrama Stalinistă. La fel ca în urmă cu 15 ani, Ion Iliescu îi minte, îi fură şi îi învrăjbeşte pe români. Nici pupilul său rrom, A. Năstase, n-o să se bucure mult de furtişagul istoric pus la cale pentru el. O să iasă lumea în stradă, o să vedeţi, iar poponarul se va ascunde în gaură de şobolan, dar o să-i rămână fundul afară şi atunci foarte mulţi cetăţeni se vor defula"

Explicaţia lui Vadim: „Cine nu se ceartă în politică? Viaţa le-a nivelat pe toate"

În ciuda evidenţelor, Corneliu Vadim Tudor nu vede nimic anormal în schimbarea sa de atitudine faţă de Adrian Năstase. „Fireşte că m-am certat şi cu el în politică, cine nu s-a certat în politica lumii? Dar viaţa le-a nivelat pe toate, eu nu ţin supărarea. Adrian era prim-ministru şi îl criticam, acuma e lovit şi îl apăr. Eu am caracter, nu ca alţii care fac invers", a explicat, cu detaşare, Vadim.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite