Noi imagini ale abuzurilor comise de soldatii americani si britanici in Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fotografie prezinta un barbat dezbracat terorizat de doi caini tinuti in lesa de militari americani

Scandalul declansat in urma cu circa doua saptamani prin publicarea unor fotografii cu detinuti irakieni maltratati continua sa tina prima pagina a publicatiilor din intreaga lume, acestea intrecandu-se in descoperirea si publicarea de noi si noi fotografii si de noi si noi marturii ale victimelor, care de care mai socante. Saptamanalul american "New Yorker" a publicat, in editia sa de duminica, o noua fotografie legata de abuzurile unor militari americani impotriva prizonierilor irakieni, in care poate fi vazut un barbat dezbracat terorizat de doi caini tinuti in lesa de soldati americani. "New Yorker" precizeaza ca dispune si de alte documente asupra aceleiasi scene care arata un prizonier cazut la pamant si plin de sange. La randul sau, revista americana "Time" citeaza mai multe declaratii ale prizonierilor de la inchisoarea Abu Ghraib. Unul dintre acestia, Haider Sabbar Abed Al-Abbadi, a povestit pentru ziaristi ca el, impreuna cu alti sase detinuti, au fost arestati pentru implicarea intr-o incaierare si au fost introdusi intr-o sala unde le-au fost rupte hainele. Apoi, dezbracati si cu capul acoperit cu un sac, au fost tinta batjocurii unei femei din armata americana, identificata in persoana lui Lynndie England (21 de ani) dupa fotografiile in care tine intr-o lesa un prizonier irakian dezbracat. in urma acestor dovezi foto, Lynndie England a fost acuzata, vinerea trecuta, de aplicarea unor tratamente inumane prizonierilor irakieni. Fostul prizonier a mai povestit cum a fost obligat sa faca sex oral cu un alt detinut, spre amuzamentul militarilor americani si a sustinut ca, in cele noua luni cat a stat in detentie, nu a fost acuzat de nimic si nici macar nu a fost interogat. Un alt fost prizonier, Nabil Shakar Abdul Razaq Al-Taiee (54 de ani), a povestit bataile pe care a vazut ca soldatii americani le aplicau detinutilor irakieni, iar alt irakian care a trecut prin purgatoriul de la Abu Ghraib, Mohammed Unis Hassan (24 de ani), a relatat ca a fost arestat in luna iulie 2003 si a fost tinut in captivitate pentru sapte luni, perioada in care a vazut cum un gardian american intretinea relatii sexuale in mod regulat cu o detinuta irakiana. Hassan a povestit ca a fost lovit in ureche atat de puternic, incat i-a fost afectata vederea pentru o perioada de trei luni. Cotidianul britanic "The Mirror" se ocupa de cazul Lynndie England, despre care prietenii afirma ca era de-a dreptul disperata sa "impuste niste arabi", pentru a se razbuna pentru atacurile comise la 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite. "Mergem acolo pentru a ucide cu mainile noastre niste teroristi. Sa-i radem", le-a declarat Lynndie prietenilor inainte de a pleca pe front. Cotidianul britanic "The Independent" relateaza povestea a patru frati irakieni incarcerati in mai multe inchisori din Irak, inlcusiv la Abu Ghraib, care au fost batuti, supusi la socuri electrice, obligati sa stea sub apa fierbinte sau in genunchi ore in sir. Husam (27 de ani), Arkan (22), Qusay (20) si Mohammed Mahawish (16) au fost arestati, in orasul lor natal al-Qaim, pe 26 octombrie 2003, de trupele americane care de fapt il cautau pe tatal lor. Husam Mahawish sustine ca, desi sunt sunniti, familia lor nu are nimic de-a face cu insurgentii sunniti. Cei patru frati au fost supusi la interogatorii in care anchetatorii incercau sa afle unde este tatal lor, dar in luna martie, cand dupa cinci luni de detentie au fost eliberati fara a fi vreodata acuzati de ceva, ei au aflat ca tatal lor fusese arestat la trei zile dupa ei, iar corpul acestuia fusese predat, inca din luna noiembrie, de trupele americane unui spital din localitatea natala. Cauza oficiala a decesului tatalui lor era un atac de cord, dar, potrivit fiilor sai, corpul prezenta vanatai si avea coastele rupte. Husam povesteste cum fratele sau Arkan a fost legat cu mainile si cu picioarele la spate, intr-o pozitie foarte dureroasa cunoscuta sub numele de "scorpion", fiind obligat sa stea astfel timp de mai bine de o ora. Alta data, unul dintre anchetatori a indreptat o arma spre capul celui mai mic dintre frati, Mohammed. "Daca nu ne spui unde este tatal vostru, il impuscam", i-a spus un soldat lui Husam. "Dupa 15 minute, a spus ca se va intoarce maine si il va ucide daca nu ii spunem", a marturisit Husam, adaugand ca a doua zi scena s-a repetat, dar de data aceasta soldatul chiar a apasat pe tragaci. Din fericire pentru Mohammed, arma nu era incarcata.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite