Din 2008, toţi abonaţii serviciilor de telefonie fixă ar putea fi apelaţi formând 10 cifre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Singurul număr care nu s-ar schimba ar fi pentru serviciul de urgenţă 112 Începând cu data de 2 februarie 2008, abonaţii serviciilor de telefonie fixă ar putea fi apelaţi formând

Singurul număr care nu s-ar schimba ar fi pentru serviciul de urgenţă 112

Începând cu data de 2 februarie 2008, abonaţii serviciilor de telefonie fixă ar putea fi apelaţi formând 10 cifre. Asta ar presupune formarea prefixului naţional, indicativul de arie geografică şi numărul iniţial, pentru toate apelurile inter şi intrajudeţene.

"Obiectivul pe care îl urmărim este să uniformizăm modul de formare a numerelor de telefon din domeniile alocate telefoniei fixe, astfel încât să fie respectat principiul nediscriminării în alocarea resurselor de numerotaţie. Închiderea Planului naţional de numerotaţie presupune utilizarea exclusivă a numerelor naţionale şi eliminarea numerelor locale", a declarat Dan Georgescu, preşedintele ANRCTI. Acesta a precizat că, în prezent, abonaţii altor furnizori pot fi apelaţi doar dacă se formează numărul naţional de 10 cifre, în timp ce, în cazul unui apel local, abonaţii Romtelecom sunt apelaţi în reţea prin formarea numărului local de şase cifre în ţară, respectiv de şapte cifre în Bucureşti, lucru ce ar putea avea un rol hotărâtor în alegerea furnizorului de servicii de telefonie fixă.

Conducerea companiei Romtelecom ne-a declarat că va studia proiectul de decizie publicat de ANRCTI şi că va reveni în săptămânile următoare cu o poziţie oficială asupra acestui subiect.

Pentru "ora exactă" se va forma 1958 faţă de 958

Proiectul celor de la ANRCTI propune, de asemenea, diferenţierea numerelor scurte, formate din trei sau patru cifre, şi care sunt folosite pentru servicii de urgenţă, protecţia consumatorului, ora exactă sau taximetrie. Noul format al acestor numere presupune adăugarea înaintea numărului actual a cifrei 1, în cazul primei categorii de servicii şi a indicativului de arie geografică, în cazul celei de-a doua categorii. De exemplu, în cazul unui apel către serviciul "ora exactă" se va forma 1958 faţă de 958 în prezent în reţeaua Romtelecom.

Numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 îşi va păstra acelaşi format. În rest, pentru celelalte servicii de urgenţă, cum ar fi poliţie, pompieri etc., numerelor actuale li se va adăuga înainte cifra 1.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite