VIDEO Zoe Petre despre conflictul coreean: Este vorba despre afirmarea dinastică a lui Kim Jong-Il

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zoe Petre la Jurnalul adevarul.ro
Zoe Petre la Jurnalul adevarul.ro

Istoricul Zoe Petre a explicat, la ştirile adevarul.ro, cum ar putea fi tradus din punct de vedere militar şi strategic, conflictul dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud.

Zoe Petre şi-a exprimat convingerea că atacul declanşat de Coreea de Nord nu are aliaţi, iar acest conflict ar trebui privit mai ales prin prisma afirmării dinastice a lui Kim Jong-Il care este foarte bolnav.

"Din păcate istoria pare să se repete, eu îmi amintesc foarte bine începutul războiului din Coreea şi sper să nu rămân cu amintiri similare din acest incident. Coreenii din Nord susţin că au fost provocaţi de faptul că cei din sud au organizat manevre mult prea aproape de frontieră. Acest lucru nu ar fi exclus.

În orice caz, reacţia aceasta extrem de agresivă, pe fondul excaladării capacităţilor nucleare ale Coreei de Nord, pentru că aici e marea problemă, îngrijorează pe toată lumea. Americanii au şi trimis, din Japonia, crucişătorul George Washington în proximitatea graniţei dintre cele două state coreene.

Japonia este foarte îngrijorată. Toată zona este în fierbere şi, din câte pot să îmi dau seama, China este foarte iritată de această intempestivă acţiune coreeană.

În momentul de faţă, Coreea de Nord nu are aliaţi. E foarte greu de spus care este poziţia Iranului. În ceea ce priveşte Rusia, este clar că este circumspectă pentru că ea este pe cale să-şi construiască un imperiu economic prin resursele naturale de care dispune. Nu cred că are nevoie de un incident care poate degenera într-un mod foarte grav, tocmai pentru că este o parte de iraţional acolo.

Cred că este mai degrabă vorba despre afirmarea dinastică a lui Kim Jong-Il care este foarte bolnav, care şi-a desemnat succesorul într-un mod neaşteptat prin ridicarea în rang a filului mai mic, nu a fiului mai mare, cum se aştepta toată lumea. Nu ştim, la curtea foarte asiatică de la Phenian, ce frământări a născut această situaţie.

Având în vedere starea extrem de tensionată din interiorul societăţii nord coreene, de ani de zile oamenii suferă de foame, sunt ţinuţi într-o stare de obedienţă dincolo de orice imaginaţie şi care au în preajmă ţări dezvoltate, nu numai Coreea de Sud cu o dezvoltare capitalistă de foarte veche dată, dar şi China care era modelul de dominaţie asiatică şi care în momentul de faţă a pornit pe un alt drum, poate să ducă la mari nemulţumiri şi frământări
", a explicat Zoe Petre.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite