Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Zmei acasă, miei afară

5 noiembrie 2007, 21:21 |  Autor: Ion M. Ioniţă  | 

 

Unii dintre băgătorii de seamă care s-au aflat de serviciu în ultimele zile au susţinut că ar trebui să ne cerem scuze ca naţie pentru crima din Italia. După altă părere la fel de

Unii dintre băgătorii de seamă care s-au aflat de serviciu în ultimele zile au susţinut că ar trebui să ne cerem scuze ca naţie pentru crima din Italia. După altă părere la fel de inteligentă, nu se întâmplă nimic grav la Roma, deoarece oamenii de valoare precum Mutu îşi vor continua neştirbit traiul în Peninsulă. Iată că nu e aşa.

Mutu a fost înjurat pe teren pentru că este român şi atât. Cât este de vedetă, probabil că nu se simte prea bine şi se va gândi de două ori înainte să iasă cu familia la plimbare. Alte sute de mii de români, nu la fel de celebri, dar care îşi câştigă, la fel, pâinea prin muncă, sunt în pericol.

Pentru extremiştii a căror ură a fost din plin alimentată, nu mai contează ce faci, contează că aparţii unei naţiuni sau unei etnii. Din păcate, acelaşi mod de abordare îl pot avea autorităţile care au căpătat dreptul de a expulza pe oricine doar ca să se arate "scrofuloşi la datorie".

Românii n-au de ce să-şi ceară scuze, aşa cum nici italienii nu au făcut-o pentru că odată cu valurile de emigranţi săraci au exportat şi Mafia în America sau în Europa. Când au nevoie de voturi, politicienii de la Bucureşti mai dau o tură prin Italia şi Spania.

Abia la câteva zile după izbucnirea crizei, preşedintele Băsescu şi guvernul au reuşit să discute cam ceea ce ar fi de făcut pentru sutele de mii de cetăţeni români transformaţi în indivizi fără drepturi, la cheremul administraţiei italiene. Ce au făcut cu onor conducătorii României când au aflat că românii sunt trataţi ca sclavi pe plantaţii, că nu au acces la servicii sociale, că sunt mână de lucru pentru economia la negru?

Au tăcut mâlc, pentru a nu supăra Europa. Acasă sunt zmei, ies la televizor, se bat cu pumnul în piept şi vorbesc ca nişte duri, dar numai când trebuie să se înjure unul pe altul. Dacă vine vorba despre interesele reale ale românilor, atunci bărbaţii ţării o lasă mai moale. A sunat vreunul la Roma să zică basta? Să spună că autorităţile italiene au tolerat proliferarea taberelor de muncitori la negru pentru că angajatorilor le convenea forţă de muncă ieftină şi fără obligaţii?

Să atragă atenţia asupra ameninţărilor grupărilor neo-fasciste? Statisticile arată că Italia are o rată înaltă a economiei subterane, a cărei eficienţă se bazează pe "salarii" de 10 euro pe zi pentru muncitorii la negru.

Cine a protestat? La fel în problema rromilor. Cine a vorbit la Bruxelles pentru a conştientiza lumea că este o chestiune europeană? În realitate, românii din Italia au fost lăsaţi de izbelişte tocmai în zilele în care aveau mai multă nevoie de sprijin. Să vedem care va fi primul dintre Băsescu, Tăriceanu, Boc sau Geoană care se va repezi să le ceară votul fie pentru referendum, fie pentru euroalegeri.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole