Zmee de hârtie şi F-16 împart cerul Israelului

Nu este ieşit din comun ca pe străzile din Haifa să întâlneşti evrei români şi să auzi cuvinte româneşti. Majoritatea celor din oraş au bunica sau mama din România. Leon, angajat al unei

Nu este ieşit din comun ca pe străzile din Haifa să întâlneşti evrei români şi să auzi cuvinte româneşti. Majoritatea celor din oraş au bunica sau mama din România. Leon, angajat al unei agenţii de turism, are soacra româncă. ştie să dea bună ziua şi râde la auzul înjurăturilor româneşti.
Cuvinte ca "imediat" sau "dracului" se strecoară în ivritul vorbit cu soţia. şeful său, Shlam, are 35 de ani şi o mamă româncă, născută în Galaţi. Nu coboară niciodată în refugiu. A făcut armata în Liban.
Unui om care a fost în Liban nu i se mai poate întâmpla nimic
, glumeşte el. Deşi Israelul se află în plin război cu Hezbollah, Ierusalimul îşi păstrează aerul de calm şi pace. Urarea "bruhaim havaim" (bine aţi venit) te invită în oraşul cu şiruri de case albe din beton, fidele unui singur stil arhitectural: tot ce se construieşte trebuie să aibă faţade care să imite zidurile vechii cetăţi sfinte. Plăcuţele bilingve, în ebraică şi engleză, te îndreaptă către străzile încadrate de palmieri cu vârfurile uscate de căldura dogoritoare. Ierusalim este şi oraşul contrastelor: pe de-o parte, aerul încărcat de istorie şi religie prin faptul că adăposteşte deopotrivă locurile sfinte ale creştinismului, ale iudaismului, precum şi pe cele ale islamului; pe de altă parte, lumescul reclamelor cu aer newyorkez, precum "Music Theatre". Nu există prag în Ierusalim care să nu poarte "mizueze" - amuletă - şi semn că în spatele uşii se spune o rugăciune. Fiecare al treilea balcon şi fiecare a zecea maşină au arborat steagul israelian. Anticariatele cu cărţi cu coperţi roase de vreme şi aşezate în vitrină într-o dezordine impecabilă împânzesc oraşul. Chiar în centru, un anticar îşi şterge de praf volumele în limba română: "Avem şi Orwell, şi James Joyce", asigură el trecătorul, în ochii căruia ghiceşte mirarea. "Sunt pentru clienţii mei, născuţi în România", explică celor nedumeriţi. Când găsesc o clipă de răgaz de la treburile cotidiene, locuitorii Ierusalimului se întreabă de ce ei, în a căror viaţă "shalom" (pace) revine în rugăciuni şi în salut, zi de zi, nu au parte de linişte?

Refugiaţii etiopieni se miră când văd evrei cu pielea albă
În suburbiile Ierusalimului, la marginea cartierului arab trăiesc circa 130 de copii ai imigranţilor etiopieni, goniţi de Katiuşele Hezbollah căzute în nordul ţării. Majoritatea copiilor, locuitori ai unui aşa-numit centru de absorbţie, au ajuns cu părinţii în Israel în urmă cu şase luni. În Etiopia au trăit într-o sărăcie lucie şi nu au fost vreodată la şcoală. Sarah, o fetiţă slăbuţă cu pielea de abanos şi ochi mari, migdalaţi, învaţă acum alfabetul ebraic. De când o Katiuşă a căzut chiar lângă locuinţa părinţilor ei, Sarah are coşmaruri. Părinţii ei au rămas în nord, acolo unde radiourile anunţă în fiecare zi alţi morţi. "Cel mai mare şoc pentru copiii de imigranţi etiopieni nu-l reprezintă televizorul, frigiderul ori calculatorul, ci faptul că nu toţi evreii au pielea neagră", povesteşte Shira, una dintre îngrijitoarele centrului de absorbţie.

Copii evrei şi musulmani, în aceeaşi tabără, la Tel Aviv
Satul de tineret din suburbiile Tel Avivului, care adăpostea până nu de mult doar copii cu probleme de adaptare, s-a transformat într-o lună, de când au început confruntările între Israel şi Hezbollah, într-o adevărată tabără pentru sute de copii evacuaţi din localităţile de la graniţa israeliano-libaneză. Feţele vesele şi râsetele răsunătoare ale micilor locuitori ai satului de tineret ascund poveşti triste. Limor Segal nu mai este un copil, împlineşte curând 23 de ani. Rachetele Katiuşa căzute în oraşul în care locuia cu părinţii şi fratele mai mic au adus-o în tabăra de refugiaţi. Cu un zâmbet care dezgoleşte un şir alb de dinţi, Limor Segal povesteşte cum tatăl ei, medic, a rămas în nord pentru a-i ajuta pe cei din refugii de mai bine de o lună. O Katiuşă Hezbollah a căzut chiar lângă dispensarul unde lucrează tatăl ei. În această tabără s-au refugiat şi câteva zeci de copii musulmani din localităţile israeliene de la graniţa cu Libanul. Stau separat de copiii evrei, cântă cântece învăţate de la părinţii şi bunicii lor. Copiii evrei construiesc zmee din hârtie albă pe care desenează simboluri ale păcii. Le înalţă spre cer, acolo unde avioanele de luptă F-16 şi elicopterele militare israeliene zboară spre Liban. Nici turiştii israelieni sau străini, veniţi să-şi petreacă concediul în hotelurile de lux de la Marea Moartă, nu par deranjaţi de prezenţa avioanelor de luptă. Începând de luni, nunţile şi petrecerile se ţin lanţ în oraş.