Ziua ultimului drum in Piata San Pietro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In asteptarea celor 2 milioane de pelerini si 200 de sefi de stat, Roma este scena unei desfasurari de forte administrative. Amploarea masurilor de securitate, mobilitatea aparatului de ordine publica

In asteptarea celor 2 milioane de pelerini si 200 de sefi de stat, Roma este scena unei desfasurari de forte administrative. Amploarea masurilor de securitate, mobilitatea aparatului de ordine publica si asistenta medicala, precum si suplimentarea masiva a mijloacelor de transport dovedesc faptul ca totul a fost planificat din timp. 6.430 de agenti ai politiei, carabinierilor si garzii financiare au fost mobilizati pentru mentinerea ordinii, acestora alaturandu-li-se 5.000 de voluntari din protectia civila. Asistenta medicala este asigurata de 15 puncte dotate cu aparatura necesara interventiilor de urgenta, 200 de ambulante si nu mai putin de 600 de medici si infirmieri. 7 linii de autobuz, in regim de lucru non-stop, sunt menite sa asigure transportul pelerinilor in Roma, iar pentru cei sositi din provincie sau de aiurea, traseele au fost suplimentate cu 166 de trenuri. Nici cei care nu au fost indeajuns de norocosi sau nu au dispus de resurse financiare pentru o camera de hotel nu au fost uitati. In toata Roma au fost amenajate corturi, unde pelerinii dispun de paturi pliante si saci de dormit. Cel mai mare cort a fost amenajat in cartierul Tor Vergata, locul de nastere al miscarii tinerilor catolici (Papa-boys), avand o capacitate de 5.000 de locuri. 40 de facilitati, apartinand cluburilor sportive, printre care si Stadio Ollimpico, au fost puse la dispozitia pelerinilor. Din pacate, ieri s-a inregistrat si un prim deces. Irina Zozuk, din Ucraina, in varsta de 54 de ani, aflata in Piata San Pietro, impreuna cu fiul ei, a suferit un infarct. Incercarile indelungate ale medicilor de resuscitare au fost inutile. Corpul Papei este depus pentru trei zile in Sala Clementina din Vatican, acesta fiind supus unui tratament special de conservare, data fiind perioada lunga dintre deces si inmormantare. Printre sefii de state asteptati sa participe la funeralii a fost anuntata si regina Elisabeta a Marii Britanii, care va pleca de la inmormantare la nunta fiului sau, printul mostenitor Charles. Din Romania vor pleca spre funeralii presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu.
Alte amanunte in pag. viata internationala

Societate

Top articole

Partenerii noștri

image
stiripesurse.ro

Ultimele știri
Cele mai citite