Ziua copilului fumat

Nicotina, dacă tot nu omoară din prima, ca diazepamul cu votcă, a ajuns preferata părinţilor. Ce să-l mai cerţi când îl găseşti cu papiroasa în ghiozdan, bine că n-are praf alb pe fundul

Nicotina, dacă tot nu omoară din prima, ca diazepamul cu votcă, a ajuns preferata părinţilor. Ce să-l mai cerţi când îl găseşti cu papiroasa în ghiozdan, bine că n-are praf alb pe fundul genţii. Ieri, cu toată mobilizarea planetară, românii n-au simţit vreo apăsare. Câţiva elevi au ieşit în stradă contra viciului, dar, conform statisticilor, o treime din ei s-au dus, apoi, în WC-ul şcolii să tragă o pipă. Au mai fost ceva desene pe asfalt, cât să aibă şmecherii, seara, pe ce stinge chiştoacele.
În fond, dacă ţigara e nocivă, de ce nu o interzic, ca azbestul în construcţii? şi fumătorii au drepturi, e treaba lor pe ce îşi cheltuiesc banii. Nu fac rău nimănui, ba, din contră, după câte taxe încap în pachetul de ţigări, fumătorii susţin statul. A ucis fumatul destui, dar funcţionarii trăiesc din acciza la nicotină, iar, mai nou, medicii vor fi plătiţi, pe faţă, cu cartuşe de Kent, că doar s-a introdus taxa de viciu. Cei care au apucat să fumeze când statul considera tutunul o nevoie vitală, odată ce plătea soldaţilor bani de ţigări, se întreabă: de ce suntem pedepsiţi, că n-am făcut nimic ilegal?
Autorităţile spun că aşa ne obligă Europa. În Vest, fumatul e în declin, iar jumătate din occidentali n-au pus ţigara în gură. Procesul a durat peste 30 de ani. Totul a început în America, acolo unde s-a şi inventat fumatul. În primele decenii ale secolului trecut, producătorii de ţigări susţineau că fumatul nu dăunează. Într-o ţară unde un sfert din cheltuielile din Sănătate se fac în tribunale, din cauza proceselor de "malpractice", n-a durat mult până să se demonstreze contrariul. Moartea unui actor care şi-a câştigat Oscarul cu ţigara în colţul gurii a făcut cât o mie de studii ştiinţifice. Tutunul devenea inamicul public nr. 1. Primele campanii au fost negative: se puneau alături plămâni de fumători şi nefumători, ca să vezi că vei muri mai repede. Apoi, reclamele s-au mai rafinat, prezentând beneficiile abstinenţei: un ten mai proaspăt şi mai mulţi dinţi în gură. Medicii nu-i mai speriau pe fumători cu moartea, ci cu impotenţa. Alungarea fumătorilor în ţarcuri a pus capac discriminărilor: de unde era asociat cu succesul, acest sport a rămas să fie practicat de imigranţi şi luzări. Elitele au pentru ce trăi: vacanţe exotice, mâncăruri franţuzeşti, vinuri italiene... Până şi condamnaţii la moarte, pegra societăţii, au ajuns ca în loc de ultima ţigară să ceară o cola! OK, dar la noi se trăieşte greu, bucuriile sunt puţine, cu ţigara ne mai alungam stresul. Să aşteptăm până ajungem la nivelul de viaţă din Vest! Un singur argument rezistă în faţa acestei dorinţe legitime a fumătorilor: constatarea că tinerii dependenţi de nicotină ajung mult mai uşor şi dependenţi de droguri. Iar, astăzi, câteva sute de minori de 11 ani, care au primit bani să-şi ia cireşe de Ziua Copilului, îi vor folosi ca să-şi cumpere prima ţigară.