De Ziua Oraşului, mici şi bere doar în Grădina Romei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugetul de austeritate aflat târziu a încurcat organizatorii, obligându-i la compromisuri. Organizatorii Zilei Oraşului au tras concluziile cu privire la programul sărbătorii: „Se putea şi mai rău!”.

Ediţia din acest an a Zilei Oraşului se va desfăşura sub semnul austerităţii, organizatorii beneficiind de un buget de doar 150.000 de lei pentru manifestările de la scena de muzică populară din Grădina Romei şi scena mare din Centrul Nou. „Am aflat destul de târziu bugetul, după şedinţa din 30 aprilie, iar în aceste condiţii ne-a fost un pic greu să ne organizăm. Având însă în vedere faptul că vom avea doar o zi de programe, n-a fost capăt de lume”, a declarat azi dimineaţă Gheorghe Molnar, directorul Casei de cultură „G.M. Zamfirescu”.

Babi Matei, referentul instituţiei, susţine că principala problemă generată de întârzierea discutării bugetului se simte la invitaţi: „Am început discuţiile cu trupele invitate foarte târziu, contactele se stabilesc cu luni înainte, nu cu trei săptămâni.” David Deejay & Doni, Parlament şi DJ Project sunt trupele care deţin prim-planul ediţiei din acest an a Zilelor Oraşului Satu Mare.

Singura trupă străină invitată este Zanzibar, o trupă maghiară de rock uşor, cu lead vocal feminin. Cele patru trupe vor concerta în Centrul Nou, unde programul va începe de la ora 10.00.
 
Folclor în Grădina Romei

În Grădina Romei, printre mirosuri de mititei şi clinchet de halbe, distracţia va începe de la ora 15.00, cu o serie de formaţii şi artişti locali. Florica Zaha şi Anghelina Timiş, acompaniaţi de Ansamblul „Cununiţa”, precum şi nume noi din folclorul sătmărean se vor succeda pe scena muzicii populare din parcul sătmărean.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite