Ziua Europei, dupa 50 de ani

Atunci cand trecutului i se aplica grile de evaluare morala din istorie, acesta se transforma in politica. De la inceperea sa si pana la capitularea "Axei", al doilea razboi mondial a ramas

Atunci cand trecutului i se aplica grile de evaluare morala din istorie, acesta se transforma in politica. De la inceperea sa si pana la capitularea "Axei", al doilea razboi mondial a ramas poate cel mai discutat eveniment al istoriei. Toate momentele sale pot fi interpretate in functie de partea baricadei pe care s-a aflat o natiune sau alta. Astazi, la Moscova, intr-un efort de reconstructie a identitatii nationale, rusii sarbatoresc, cu fast, infrangerea Germaniei, intitulandu-se "eliberatorii Europei". La Vilnius, Riga, Tallin si alte capitale ale Europei Orientale, infrangerea lui Hitler nu a fost decat un intermezzo catre un nou regim de ocupatie. Cele doua viziuni, desi aflate intr-un lant cauzal, se exclud reciproc. Disputa este insa blocata intr-un punct mort, nici una dintre parti neindraznind sa mearga pana la ultimele consecinte ale rationamentului. Minimalizarea importantei infrangerii Germaniei naziste, in contrapondere cu ocupatia sovietica ce a urmat, poate duce la negarea esentei profund antiumane a national-socialismului. Tot astfel, eludarea consecintelor politice si umane catastrofale ale instaurarii regimului sovietic in tarile "eliberate" duce la reabilitarea implicita a stalinismului, asa cum au inteles cei ce ridica din nou statui dictatorului. Mandri de istoria lor, rusii refuza sa evalueze cu curaj ceea ce a urmat caderii Berlinului. Asemeni unei experiente nefericite, ei incearca sa pastreze din istoria sovietica, in memoria colectiva, numai momentele luminoase, aflandu-se tot timpul aproape de a-si idealiza propriii tirani. Ceilalti, inca traumatizati de experientele de dupa razboi, uita ca Hitler nu gasea in Europa loc decat pentru germanii puri. Paradoxal, o disputa ce are in centrul sau ideea de libertate si de democratie tinde sa degenereze intr-o apologie a totalitarismului, de orice culoare ar fi acesta. Printr-o coincidenta voita, data uneia dintre capitularile Germaniei, 9 mai 1945, corespunde cu ziua in care Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei, a dat publicitatii planul de fondare a unui organism economic transnational. Menit sa puna sub control colectiv potentialul industrial al regiunii, Planul Schuman a devenit actul de nastere al Europei unite, 9 mai 1950 fiind declarata ulterior Ziua Europei. Pentru noi, cei din Est, ziua de nastere a Europei contemporane nu este 9 mai 1945, cand Keitel a capitulat in fata sovieticilor, si nici 9 mai 1950, atunci cand lumea a aflat despre indraznetul plan al lui Jean Monet. La acea vreme, Europa de Est era mult prea ocupata sa supravietuiasca in inchisoarea comunista si sa-si conserve fiinta nationala. Oprimata de propriii lideri comunisti, Europa Orientala a ramas blocata in trecut, in numele unui viitor de aur care nu avea sa mai vina niciodata. Tragedia acestei zone este ca a iesit din totalitarismul fascist spre a intra in comunism, refuzandu-i-se la Ialta dreptul la libertate. Impinsi de la spate, batuti pe umar si indemnati cu o bunavointa condescendenta, incercam sa recuperam adevarate epoci istorice, asimiland rapid ceea ce ceilalti au construit intr-o jumatate de secol pe care noi am pierdut-o, si nu din vina noastra. Intr-o Europa cu atat de multe viteze, in care cei "vechi" aproape ca ii tolereaza pe cei "noi", un eveniment, pe care toata lumea sa-l inteleaga la fel, este greu de gasit. Atata vreme cat prezentul va pune probleme diferite, trecutul va fi motiv de disputa. De aceea, ceea ce unii sarbatoresc, ceilalti pot comemora, bucurandu-ne, totusi, impreuna, ca Ziua Europei a venit si la noi, dupa 50 de ani.