Ziua Aviatiei - fara fast din cauza inundatiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pilotii militari si-au donat primele sinistratilor

Sarbatorirea Zilei Aviatiei s-a facut fara fastul manifestarilor din anii trecuti si fara demonstratiile cu care aviatorii militari ii obisnuisera pe bucuresteni. Ceremonialul militar, desfasurat ieri dimineata la Statuia Aviatorilor, a continut doar un serviciu religios, citirea unor scurte mesaje din partea Presedintiei Romaniei si a ministrului Apararii Nationale si depunerea unor coroane de flori din partea oficialitatilor. "Ziua Aviatiei Militare din acest an coincide cu aceste necazuri care s-au intamplat in Moldova. De aceea, dupa terminarea ceremonialului, cei mai multi dintre noi se vor intoarce in unitati", a precizat loctiitorul sefului Statului Major al Fortelor Aeriene (SMFA), gen. mr. Mihail Orzeata. Una din misiunile aviatorilor militari romani in aceste zile este continuarea podului aerian cu ajutoare si a transportului punctual de ajutoare cu elicopterul de la baza aeriana de la Bacau spre zonele afectate de inundatii. "Podul aerian nu are o limita temporala. El va continua cata vreme va fi nevoie, in limita resurselor bazelor 90 Otopeni, 95 de la Bacau, 96 de la Fetesti si chiar a celei de la Campia Turzii, de unde am detasat un elicopter", a precizat gen. Orzeata. in mesajul presedintelui Romaniei, Traian Basescu, citit de gen. de brigada Marinel Nicolae, a fost elogiat efortul sustinut al aviatorilor militari implicati in aceste zile in realizarea podului aerian ce aprovizioneaza populatia sinistrata din zonele calamitate din Moldova. Pilotii militari au facut donatii catre sinistratii din zona de vest a tarii - 90 de aragazuri, 90 de frigidere si alte obiecte strict necesare. In plus, primele care se dau de obicei cu ocazia sarbatoririi zilei de arma au fost donate catre sinistratii din Moldova.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite