Ziarist, duşmanul ţării

incluzând probleme ce ţin de securitatea statului. şi aici normele sunt destul de flexibile, când vine vorba de interesul general al publicului. Observăm, aşadar, că întotdeauna o discuţie

incluzând probleme ce ţin de securitatea statului. şi aici normele sunt destul de flexibile, când vine vorba de interesul general al publicului. Observăm, aşadar, că întotdeauna o discuţie despre limitele dreptului la exprimare se circumscrie dreptului publicului de a fi informat, chiar dacă prin aceasta uneori statul este dezavantajat. E greu, aşadar, să spui într-o speţă de acest tip unde se află dreptatea. Jurisprudenţa Curţii Europene merge, de regulă, pe protecţia ziariştilor şi a surselor, în sensul protejării dreptului la informaţie.
În aceste condiţii, este aproape de neînţeles ce se întâmplă în aceste zile cu ziariştii duşi în beciuri şi percheziţionaţi în toate cipurile pentru că au primit nişte informaţii clasificate, pe care, culmea, nu le-au făcut publice. Răsplata a venit prin intermediul mascaţilor. Este exact tipul de reacţie pe care îl are un stat unde relaţia presă-autorităţi este una dezechilibrată.
Există, în continuare, tentaţia reprezentanţilor statului de a considera presa un adversar, şi nu un colaborator pentru interesul public. Spaima de ziare a generat discuţii enorme atât la dezbaterea Legii privind informaţiile clasificate, cât şi la cea referitoare la accesul la informaţii. Din păcate, cei care au făcut legile au lăsat la latitudinea multor instituţii dreptul de a clasifica informaţii şi au extins sfera acestora atât de mult, încât aproape nimic să nu mai scape neprotejat. Dacă totul ar fi literă de lege în ţara asta, acum toţi ziariştii am fi în puşcărie, pentru că am relatat despre cazul Patriciu, de exemplu, pentru că legea spune că datele din timpul unei anchete n-ar fi destinate publicului. În acelaşi raţionament ar trebui şi să dezvăluim sursele, deşi toate reglementările europene susţin protejarea acestora. În afară de aceasta, este uluitoare şi viteza cu care s-a făcut percheziţia la domiciliul ziariştilor, în timp ce alte cereri se plimbă de colo-colo. Se pare că oamenii de presă sunt consideraţi primii duşmani ai ţării sau spioni care vând informaţii serviciilor străine. De ce ar trebui un jurnalist sancţionat pentru că cineva a fost neglijent sau a sustras cu bună ştiinţă date care ţin de securitatea naţională? Pentru că e mai simplu şi mai spectaculos. Pentru că, la noi, ziaristul e privit din start ca un potenţial inamic, şi nu ca un slujbaş al informaţiei. Pentru că încă există reflexul statului totalitar de a băga pumnul în gura presei. Sunt lucruri pe care noi, ziariştii, le simţim în activitatea de zi cu zi şi nu ne plângem. Dar publicul are dreptul să ştie şi despre noi, la fel cum relatăm despre alte subiecte. Altfel, cititorii se vor trezi într-o dimineaţă şi când nu vor mai găsi ziare pe tarabă nu vor înţelege de ce.