Zgomotul alungă păsările din oraş

Poluarea fonică din zonele urbane împiedică păsările să-şi găsească perechea. Unele păsări şi-au schimbat orele de cântat, iar altele au început să cânte mai tare Huruitul

Poluarea fonică din zonele urbane împiedică păsările să-şi găsească perechea. Unele păsări şi-au schimbat orele de cântat, iar altele au început să cânte mai tare

Huruitul picamărelor, claxoanele maşinilor, zgomotele provenind de la marile platforme industriale, adică poluarea fonică din marile aglomerări urbane afectează starea de sănătate a oamenilor, dar produce şi schimbări iremediabile în bioritmul păsărilor care trăiesc în oraşe.

În încercarea de a face faţă vacarmului, unele au început să ridice volumul melodiilor cu câteva note, iar altele şi-au schimbat orele de susţinere a repertoriului.

Dacă până acum, cercetătorii şi-au axat studiile asupra impactului pe care poluarea chimică şi cea luminoasă le au asupra păsărilor, ei au descoperit, mai nou, că efectele poluării sonore sunt cele mai puternice, conform unui articol publicat în revista "NewScientist". În vacarmul creat de trecerea tirurilor şi a camioanelor pe străzi sau de sunetul infernal al claxoanelor, în oraş rar mai poate fi auzit cântecul păsărelelor.

Dacă la sate, oamenii se trezesc în corul zecilor de păsări care populează zona, la oraş, cântecul privighetorilor devine, "rara avis". Astfel "sună" viitorul marilor aşezări umane, conform predicţiei mai multor oameni de ştiinţă care au studiat ce impact are poluarea fonică asupra speciilor de păsări care trăiesc la oraş.

Victime sigure ale prădătorilor

Cercetătorii au ajuns la concluzia că, pentru unele păsări, vacarmul urban poate fi fatal. Poluarea fonică poate masca semnele care prevestesc apropierea prădătorilor şi a celor care avertizează păsărelele asupra unui potenţial pericol la care se expun. Mai mult decât atât, poluarea sonoră poate fi un obstacol în calea procesului de reproducere a indivizilor, în condiţiile în care, în funcţie de frumuseţea cântecului, femelele îşi aleg masculii sau prin cântec ele îşi marchează teritoriul.

Viaţa păsărilor se schimbă

Impactul zgomotului asupra vieţii păsărilor devine din ce în ce mai evident. Unele păsări nu se mai pot face auzite în zarva neîncetată din mediul urban şi sunt puse în situaţia de a părăsi oraşele. Astfel se explică de ce în unele parcuri europene, care cu ceva vreme în urmă erau vizitate de zeci de specii de păsări, acum nu mai vine aproape niciuna.

Totuşi există unele păsări care, pentru a se adapta noilor condiţii de trai, şi-au schimbat modul de comunicare. Ba mai mult, specialiştii cred că, în acest context, pe termen lung, este posibilă evoluţia altor specii. În orice caz, dacă intensitatea zgomotului va creşte în continuare, inevitabil, viaţa păsărilor care trăiesc în oraşe se va schimba iremediabil.

Unele au început să cânte noaptea

Câteva schimbări au şi avut loc deja. De exemplu, unele păsări şi-au schimbat orele de cântat. Richard Fuller de la Universitatea Sheffield din Marea Britanie a descoperit că măcăleandrul nu mai cântă la ivirea zorilor aşa cum se întâmpla înainte, ci, mai nou, îşi susţine repertoriul în timpul nopţii. Iniţial, schimbarea a fost pusă pe seama poluării luminoase, păsările ajungând să confunde ziua cu noaptea. Dar, în urma unor studii îndelungate, Fuller şi-a dat seama că principalul vinovat pentru modificarea bioritmului păsărelelor este poluarea sonoră.

Altele cântă mai tare

Pe de altă parte, privighetorile au ales altă cale de a face faţă zgomotului. Ele au început să cânte, pur şi simplu, mai tare. Henrik Brumm de la Universitatea St. Andrews din Marea Britanie a înregistrata cântecul privighetorilor, între orele 5 - 10 dimineaţa, în zgomotosul Berlin.

El a constatat că intensitatea sunetului era mai puternic cu 14 decibeli decât cel al suratelor lor din păduri, ajungând astfel la o intensitate a sunetului de 95 de decibeli, suficient încât să se facă auzite. Alături de privighetori, şi alte păsări, precum mierla, vrabia şi piţigoiul au început să cânte mai tare pentru a-şi face şi ele auzit glasul.

Studiile continuă

Totuşi dacă unele păsări au reuşit să se adapteze noului mediu, altele nu o pot face. Cucul sau lacărul au un cântec cu o frecvenţă a sunetului destul de joasă şi le este practic imposibil să ridice vocea. În cel mai bun caz, ele părăsesc oraşele. Dar, chiar şi în cazul păsărilor care au reuşit să-şi adapteze vocea la poluarea fonică, schimbarea nu este totuşi gratuită. Pentru a cânta mai tare, ele depun un efort mai mare, ceea ce presupune un consum crescut de energie din partea lor, ceea ce, cu siguranţă, nu va rămâne fără rezultat.

Păsările se adaptează noilor condiţii

Sunt păsări care învaţă întreg repertoriul încă din cuib, altele însă şi-l modifică în decursul vieţii. Acestea din urmă ştiu mai multe "arii" decât au nevoie şi o aleg pe cea mai bună, în funcţie de context. "Analizând" care cântec se potriveşte cel mai bine unei anumite situaţii, păsările pot învăţa din experienţă şi se pot astfel adapta condiţiilor locale.

"Această flexibilitatea dovedeşte că indivizii sunt capabili să se adapteze la diverse condiţii naturale", a spus Hans Slabbekoorn, cercetător la Universitatea Leiden din Olanda. El a dat exemplul păsărilor care trăiesc în apropierea cascadelor şi care sunt nevoite să-şi regleze vocea astfel încât să se poată face auzite chiar şi în aceste situaţii speciale. Acelaşi fenomen are loc şi în cazul păsărilor care sunt nevoite să suporte zgomotul provocat de activităţile oamenilor.

Speciile vor suferi modificări genetice

Oamenii de ştiinţă spun că, pe termen lung, este posibil ca pasările care trăiesc în oraşe să sufere unele modificări genetice, în condiţiile în care cântecul lor are un rol deosebit în procesul de reproducere al indivizilor. Cântecul este prima caracteristică sexuală, în funcţie de care femelele îşi aleg masculii. De aceea, este posibil ca mai târziu, femelele să-şi aleagă masculii, nu atât după frumuseţea notelor, cât după intensitatea lor.

În plus, există posibilitatea ca, peste câţiva ani, păsările de la oraş să nu mai găsească atractiv cântecul rudelor lor de la ţară. Acest factor ar putea produce o distincţie netă între speciile de păsări urbane şi cele rurale. Aceasta nu este o simplă speculaţie. Câţiva oameni de ştiinţă cred că mierla europeană care trăieşte la oraş s-a diferenţiat deja de mierla care trăieşte în zonele mai puţin zgomotoase, atât în ceea ce priveşte cântecul, cât şi forma corpului.