Zeci de politicieni stau fără drept în casele RAPPS
0Senatorul Marius Marinescu a dat ieri publicităţii o listă beneficiarilor unor locuinţe RAPPS, în marea majoritate fiind politicieni de la mai toate partidele parlamentare. Iniţiator al unei
Senatorul Marius Marinescu a dat ieri publicităţii o listă beneficiarilor unor locuinţe RAPPS, în marea majoritate fiind politicieni de la mai toate partidele parlamentare. Iniţiator al unei legi de vânzare a unor imobile deţinute de această instituţie, senatorul a arătat că, deşi cele mai multe dintre contracte au expirat, mai toţi politicienii sau apropiaţii acestora nu s-au mutat din imobilele respective, pe care le-ar ocupa şi în prezent. Două nume cu rezonanţă în PSD, Vasile Dâncu şi Mircea Geoană, figurează pe această listă - deşi aceştia nu mai sunt membri ai guvernului din 2004 - cu apartamente în strada Mărăşti, respectiv Starostescu Cucu. Printre numele care se mai regăsesc pe lista cu contracte locative expirate se găsesc senatorul PSD Şerban Mihăilescu, deputatul PSD Emilian Cutean şi Despina Neagoe, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Năstase. Consilierul prezidenţial Mihai Stănişoară beneficiază, la rândul său, de un astfel de apartament pe perioada exercitării funcţiei, ca şi ministrul pentru relaţia cu parlamentul, liberalul Mihai Voicu.
Foştii miniştri în Guvernul Năstase, Dan Nica şi Alexandru Athanasiu, locuiesc în câte un apartament cu terenul aferent în strada Eminescu, deşi contractele au expirat încă din vara lui 2005. Vecin cu ei şi în aceeaşi situaţie se află şi senatorul PSD Şerban Nicolae. Marius Marinescu a mai prezentat o listă cu o serie de fundaţii, patronate de soţiile unor politicieni precum Mihaela Geoană sau Ioana Tăriceanu, care-şi desfăşoară activitatea în spaţii primite de la Biroul Locuinţe Protocol. Pe lista locuinţelor de protocol se mai regăsesc numele democratului Silvian Ionescu, cel al pesedistului Dan Nica, foştii miniştri Gheorghe Seculici, Winkler Iuliu, Mircea Miclea şi Alexandru Athanasiu.