Zeci de milioane de lei adunate ilegal de la elevi pentru examene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Scolar al Capitalei a descoperit ca la Liceul "Decebal" s-au strans ilegal de la elevi zeci de milioane de lei. Banii au fost luati de la elevii care au absolvit scoala profesionala sau

Inspectoratul Scolar al Capitalei a descoperit ca la Liceul "Decebal" s-au strans ilegal de la elevi zeci de milioane de lei. Banii au fost luati de la elevii care au absolvit scoala profesionala sau de ucenici si care urmau sa dea examene de diferenta pentru a trece la liceu, cursuri serale ori cu frecventa redusa. Ancheta Inspectoratului Scolar a fost demarata ieri, dupa ce un elev a filmat cu camera ascunsa cum i se cerea taxa. "Echipa noastra de control a constatat ca s-au luat de la elevi 75 de milioane de lei. Din primele declaratii reiese ca motivul strangerii banilor a fost achizitionarea consumabilelor. Este ilegala strangerea de taxe, deoarece cheltuielile materiale legate de examene sunt finantate de la buget", ne-a declarat Daniela Nedelcu, inspecstorul scolar general al Capitalei. Directorul Liceului "Decebal", Angela Balan (senator PRM), ne-a spus ca elevii nu au fost obligati sa plateasca taxe si ca banii au fost donati. "Eu am fost plecata la o nunta si nu stiu ce s-a intamplat. Am aflat ulterior ca au fost oferiti bani scolii sub forma de donatie din partea unor parinti si elevi. Banii au fost incasati de doamna care se ocupa de inscrieri. Unii au dat banii, altii n-au dat", ne-a spus doamna senator-director Angela Balan. Ancheta Inspectoratului Scolar va continua si in zilele urmatoare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite