Zeci de clovni din Italia i-au înveselit pe copiii hipoacuzici din sectorul 6

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Micuţii de la Centrul pentru Copii cu Dizabilităţi "Domniţa Bălaşa" din sectorul 6 au primit ieri vizita a 30 de clovni din Italia. Înarmaţi cu baloane, panglici şi mai ales voie bună,

Micuţii de la Centrul pentru Copii cu Dizabilităţi "Domniţa Bălaşa" din sectorul 6 au primit ieri vizita a 30 de clovni din Italia. Înarmaţi cu baloane, panglici şi mai ales voie bună, italienii au avut ca unic scop al vizitei lor aducerea unui zâmbet pe feţele copiilor hipoacuzici.

Peste 100 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani au avut parte de un spectacol inedit. Chiar dacă deficienţa lor i-a împiedicat să audă ritmurile muzicii pe care clovnii italieni şi-au făcut reprezentaţia, micuţii s-au bucurat de spectacolul de mimă şi pantomimă şi au aplaudat entuziasmaţi după fiecare număr.

Clovnii, voluntari cu profesii serioase, cum ar fi cea de dentist, i-au prins pe copii în jocul lor. Chiar şi cei mai mari s-au urcat pe scaune pentru a vedea mai bine scamatoriile.

La Centrul "Domniţa Bălaşa" sunt cazaţi 141 de copii care au ca diagnostic principal hipoacuzia, dar care mai au şi alte dizabilităţi. Dintre aceştia, 107 sunt în regim intern, adică îşi petrec tot timpul la centru. "Copiii vin din toată ţara, din diferite medii sociale, noi aici încercăm să le oferim ceea ce acasă nu au, noi le suntem familia", a spus Diana Stoian, şefa centrului.

Evenimentul a fost iniţiat de fundaţia "Parada" din Bucureşti, care are ca scop resocializarea copiilor prin artă şi circ. "Ne-am întâlnit în Italia cu clovnii şi au fost impresionaţi de copiii noştri, aşa că au decis să vină în România. Până la sfârşitul săptămânii vor mai avea alte reprezentaţii pentru copiii din toată Capitala, fie ei cu dizabilităţi sau probleme sociale", a spus Alina Bontu, asistent social la "Parada".

"Doctor Clown", stomatologul care aduce buna dispoziţie micuţilor

Organizaţia "Doctor Clown" a fost înfiinţată în urmă cu şapte ani în Italia de Zvaristo Arnaldi (foto), 41 de ani, medic stomatolog, care a observat că, "odată ce un pacient este internat, el devine un număr, un pat, un caz, nicidecum o persoană". Urmând exemplul medicului american Patch Adams, el a decis că este la fel de important să fie tratat şi sufletul copilului, aşa că, împreună cu alte persoane care au simţit acelaşi lucru, a pus pe picioare o organizaţie care are acum 250 de membri-clovni care distrează pacienţii din 12 spitale din Italia. Până acum, "Doctor Clown" a mai fost în Palestina şi India. "Copiii din România au fost minunaţi. Pur şi simplu ne-am îndrăgostit de ei. Andrea (un coleg al italianului, n.r.) vrea să rămână o lună aici, să-i înveţe trucurile pe care le ştie el", a mai spus Zvaristo Arnaldi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite