Zece negri pesedei

Mascota Lenin nu i-a adus prea mult noroc PSD. Congresul de anul trecut, ţinut exact de ziua de naştere a ideologului comunist, a însemnat intrarea într-o zodie nenorocoasă pentru fostul partid

Mascota Lenin nu i-a adus prea mult noroc PSD. Congresul de anul trecut, ţinut exact de ziua de naştere a ideologului comunist, a însemnat intrarea într-o zodie nenorocoasă pentru fostul partid de guvernământ. De atunci, diferitele grupări din PSD încearcă să scoată formaţiunea din îmbălsămare şi să readucă mumia la viaţă. La început, grupările s-au tolerat reciproc, crezând că-şi vor găsi, fiecare, un culoar separat în electorat. În loc să meargă pe această cale, protagoniştii au început să se suspecteze reciproc de aranjamente subterane. Evoluţiile au căzut în derizoriu odată cu episodul "goana după microfon", când Geoană, Iliescu şi Năstase s-au certat pe cine are dreptul să vorbească la microfon şi cine nu. Puţin mai lipsea să-şi taie firul în direct. Lupta pentru putere, dusă la vârf, s-a propagat, în egală măsură, în teritoriu, ceea ce a destabilizat grav partidul. Toate, pe fondul incapacităţii lui Geoană de a se impune ca un real preşedinte.
Aceasta este situaţia azi, când are loc una dintre cele mai aşteptate şedinţe ale PSD. Mircea Geoană şi Miron Mitrea sunt pe cai mari, iar modificările la statut sunt la fel de interesante ca disputele interne, pentru că prin ele se tranşează lupta. Oricât ar vrea partidul să-şi creeze o altă imagine, PSD rămâne în continuare acelaşi partid de sorginte comunistă, uşor reformat şi mult îmbogăţit în experienţe financiare capitaliste. Primul argument stă exact în modificarea statutului. Ca şi strămoşul său, partidul a avut mereu tendinţa de a face din statut o modalitate de a răsplăti nişte oameni sau de a crea funcţii pentru anumite persoane. Aşa s-au înfiinţat, pe vremuri, funcţia de prim-vicepreşedinte şi cea de preşedinte executiv. Ori de câte ori cineva trebuia să primească o coroniţă, se mai înfiinţa un post de vicepreşedinte, de nu mai ştiau nici pesediştii câţi conducători au. Al doilea argument, pentru asemănarea cu fostul partid comunist, este legat de dorinţa de a menţine un partid-mamut cu şase sute de mii de membri, în care să se adune la un loc, sub culorile social-democraţiei, muncitorii, ţăranii, intelectualii şi ceilalţi oameni ai muncii. Asta înseamnă o formaţiune a cărei principală caracteristică este imobilitatea. Asta îl face să se schimbe mai greu, să se adapteze cu întârziere la realitatea socială.
Din punct de vedere al percepţiei publice, PSD este acum într-unul din momentele cele mai dificile. Încet, încet, nimeni nu mai are credibilitate în partid, ceea ce îi poate arunca pe pesedişti într-o altă criză decât cea internă. Mai întâi a fost contestat Ion Iliescu, care şi-a semnat decretul de graţiere din politică odată cu mâna întinsă spre Miron Cozma. Apoi a apărut mătuşa Tamara, care i-a dat o pauză lui Adrian Năstase ca să-şi numere banii şi ce mai are pe la Cornu. Partid mare, neamuri multe, obiceiuri similare. Imediat a apărut un văr al lui Mircea Geoană, gata să-l ajute pe acesta să devină băiat de cartier cu propriul lui cartier de locuinţe. Urmează probabil Miron Mitrea, despre care se ştie oricum că se bate în avere cu Adrian Năstase. Nu se ştie încă ce ascunde. Ca în zece negri mititei, unul câte unul, se mai duce câte un pesedist. Problema este dacă partidul e pregătit să mai facă faţă unor astfel de şocuri. Într-o bună zi se va trezi că nu are purtători de mesaj sau, mai rău, că nu mai are cine să-l conducă.