Zece milioane de euro pentru retragerea Rusiei din Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

gata să aloce 10 milioane de euro pentru definitivarea retragerii muniţiilor şi trupelor ruseşti din regiune. Operaţiunea s-ar putea încheia în trei luni, dacă va exista şi voinţă

gata să aloce 10 milioane de euro pentru definitivarea retragerii muniţiilor şi trupelor ruseşti din regiune. Operaţiunea s-ar putea încheia în trei luni, dacă va exista şi voinţă politică.

Chişinăul şi Tiraspolul, chemate la masa negocierilor
În cadrul convorbirilor purtate de Karel De Gucht cu ministrul de externe, Andrei Stratan, şi ministrul reintegrării, Vasile şova, s-a subliniat necesitatea reluării negocierilor în problema transnistreană în formula "5 plus 2". Ministrul belgian a evidenţiat importanţa principială a întăririi independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi a exprimat încrederea că, în procesul negocierilor, va fi elaborat un statut special pentru Transnistria "în cadrul Moldovei". Karel De Gucht urmează să efectueze o vizită şi la Tiraspol, unde se va întâlni cu liderul separatist, căruia ar urma să-i facă, potrivit unor surse ruseşti, o "propunere specială", al cărei conţinut nu a fost dezvăluit.

Oferta OSCE survine pe fondul poziţiei dure a Moscovei
Deocamdată, Moscova nu a avut o reacţie oficială la declaraţia foarte concretă a reprezentantului OSCE. Nu este însă exclus ca aceasta să fie condiţionată, ca şi până acum, de cererea reglementării problemei transnistrene. După recenta reuniune de la Baku a miniştrilor apărării din statele CSI, ministrul rus de externe, Serghei Ivanov, a precizat că, atâta timp cât conflictul transnistrean nu va fi reglementat, forţele ruseşti de menţinere a păcii vor rămâne în Transnistria. Declaraţia acestuia este considerată şi ca un răspuns la propunerea ministrului ucrainean al apărării, Anatolii Griţenko, care a avansat ideea creării, în cadrul GUAM, a unui contingent propriu de menţinere a păcii, ca alternativă la forţele ruseşti de pace.

Chişinăul nu ştie nimic despre planul românesc privind transnistria
Ministrul moldovean al afacerilor externe, Andrei Stratan, a declarat, ieri, că a aflat din presă despre intenţia preşedintelui Traian Băsescu de a prezenta un plan propriu de reglementare a conflictului transnistrean. El a precizat că oficialităţile de la Chişinău nu au primit nicio informare oficială în acest sens.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite