Zece mari companii din SUA au format un

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din SUA ar putea crea o piaţă locală de tranzacţionare a drepturilor de emisie a gazelor cu efect de seră, după ce zece mari corporaţii americane au format un parteneriat

Autorităţile din SUA ar putea crea o piaţă locală de tranzacţionare a drepturilor de emisie a gazelor cu efect de seră, după ce zece mari corporaţii americane au format un parteneriat care solicită adoptarea unor legi pentru reducerea emisiilor, transmite Reuters. Zece mari companii, între care General Electric, DuPont şi Alcoa, s-au alăturat unor grupuri ecologiste, pentru a forma "Parteneriatul de Acţiune Climatică a SUA", a anunţat Consiliul de Apărare a Resurselor Naturale. Grupul va solicita Congresului şi preşedintelui american, George W. Bush, să adopte legi privind limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, ceea ce ar duce la crearea unei pieţe de tranzacţionare a permisiilor de poluare, denumite "credite-carbon".

Piaţa europeană de profil, pe care au fost realizate tranzacţii de aproximativ 20 miliarde de dolari, a fost înfiinţată pentru a facilita îndeplinirea obiectivelor asumate în baza Protocolului de la Kyoto.

Acesta prevede obligaţii pentru fiecare stat pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Emisiile pot fi contabilizate în contul altui stat, astfel încât la nivel mondial să fie păstrat un anumit plafon, ceea ce oferă posibilitatea tranzacţiei cu drepturi de emisie. Pe de altă parte, guvernele trebuie să stabilească limite maxime pentru emisiile poluante, pentru a asigura funcţionarea pieţei. SUA nu au ratificat Protocolul de la Kyoto, iar Executivul s-a opus impunerii unor limite pentru emisii. Formarea parteneriatului urmează unor acţiuni similare realizate de grupul petrolier Exxon Mobil.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite