Zece membri ai clanului Taliu, arestaţi la Torino

0
Publicat:
Ultima actualizare:

în Italia. 36 de ani şi 120 de kilograme. Bine cunoscut în România, după ce a ucis un poliţist şi a "încasat" zece ani de închisoare. A plecat din Măcin şi a ajuns la Torino.

în Italia. 36 de ani şi 120 de kilograme. Bine cunoscut în România, după ce a ucis un poliţist şi a "încasat" zece ani de închisoare. A plecat din Măcin şi a ajuns la Torino. Îndeletnicirile şi trecutul "greu" din România l-au împins şi în Peninsulă spre o viaţă plină de ilegalităţi şi neprevăzut. Neprevăzută a fost şi reţinerea sa, după ce la urechile poliţiştilor a ajuns, prin intermediul unui telefon, un denunţ făcut de un "supus". Scos din minţi de faptul că patronul l-a bătut şi, în timp ce se afla în recuperare în spital, a abuzat de soţia sa, românul a pus mâna pe telefon şi a sunat la carabinieri. El mai avea un of împotriva şefului, căruia îi plătise o "amendă" de 1.000 de euro pentru că se abătuse de la legea sa. Când s-a ivit ocazia, s-a răzbunat. A pus mâna pe telefon şi le-a povestit poliţiştilor cum pot să îl găsească pe Taliu. S-a ajuns la boss după ce acesta din urmă i-a sechestrat denunţătorului doi prieteni. Între timp, supusul fugise în Liguria cu o furgonetă folosită de bandă pentru activităţi ilegale. Românul s-a întors la Torino şi a aranjat o întâlnire cu prietenul ajuns în mâinile capului bandei. Nu înainte de a chema şi carabinierii. şapte persoane au fost arestate pe loc. Alte trei au fost reţinute tot după indicaţiile românului. Au fost prinse cu cupru "proaspăt" furat dintr-o întreprindere. Taliu avea interese şi în lumea prostituţiei. Avea în mână afacerea cu fetele care se prostituau în zona pieţei Stampalia. Ploaie de acuzaţii pentru cei zece arestaţi: sechestru de persoane, violenţă, favorizarea prostituţiei, jaf şi furt calificat. Toţi erau clandestini, niciunul neavând permis de şedere în Italia. Sunt cel puţin trei cazuri de violenţă a şefului bandei asupra nevestelor supuşilor. Însă toţi ţin secret faptele, cu excepţia celui care a rupt tăcerea.

În Italia, cu documente false
Poliţiştii de frontieră din Arad au descoperit, săptămâna trecută, două tinere din Republica Moldova care încercau să iasă din România şi să ajungă în Italia cu ajutorul unor documente false. Cristiana C., 20 de ani, şi Tatiana J., 21 de ani, s-au prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Arad unde, pe lângă paşapoarte, au prezentat şi documente de şedere în Italia. În urma verificării actelor, s-a constatat că acestea erau false. (NewsIn)

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite