Zborul porumbeilor poate fi ghidat prin telecomandă
0Cercetătorii chinezi au anunţat că pot controla zborul porumbeilor cu ajutorul unor microelectrozi implantaţi în creierul acestora, care le dictează direcţia. Practic, păsările pot fi
Cercetătorii chinezi au anunţat că pot controla zborul porumbeilor cu ajutorul unor microelectrozi implantaţi în creierul acestora, care le dictează direcţia. Practic, păsările pot fi ghidate prin telecomandă şi făcute să zboare la stânga, la dreapta, în sus sau în jos. Specialiştii de la Centrul de Inginerie Robotică al Universităţii Shandong, din China, au folosit implanturi care simulează diferite zone ale creierului păsărilor, prin semnale care le sunt trimise de către un computer. Implanturile forţează porumbeii să se supună instrucţiunilor operatorului.
Conducătorul proiectului, Su Xuecheng, a declarat că este prima dată când un experiment de manipulare a mişcărilor animalelor a reuşit, după ce acelaşi experiment a mai fost încercat pe şoareci de laborator, cu doi ani în urmă. Echipa chineză nu a precizat în ce domeniu ar putea fi utilizaţi porumbeii telecomandaţi.
Cercetătorii de la Agenţia de Cercetări Avansate pentru Proiecte de Apărare a SUA lucrează şi ei la un proiect similar, prin care încearcă să manipuleze semnalele din creierele rechinilor, pentru a le controla mişcările.